Dosar 2479/86/2010 din 05.03.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) rejudecare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2479/86/2010
Data dosar:
05.03.2010
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) rejudecare
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.04.2010 la ora 9:00

    Complet: C-AT-2A penal
  • Soluţionare

    Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi inculpatul FILIP MIHAI DĂNUŢ împotriva sentinţei penale nr. 105 din 17.06.2009 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. 2337/334/2008. Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus-menţionată, în sensul că: Înlătură dispoziţia privind aplicarea art. 64 lit. c Cod penal pe durata executării pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocat oficiu Tomasciuc Mara, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru toate părţile din dosar. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 aprilie 2010.

  • Sedinta din data de 26.04.2010 la ora 9:00

    Complet: C2A penal
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la data de 27 aprilie 2010. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD