S****** D***
Recurent InculpatDosar nr. 24817/212/2010 HOTĂRĂŞTE 18.04.2011 În baza art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 condamna pe inculpatul S****** D*** la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe o durata de 4 ani termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.p. În baza art.71 C.p. interzice inculpatului S****** D*** exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua şi lit.b C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art.359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului S****** D*** asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării . În baza art.189 C.p.p. onorariul avocatului din oficiu (Olteanu Adrian) în cuantum de 150 lei conform delegaţiei nr. 4166/2010 se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. În baza art.191 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.04.2011.
Hotarare 413/2011 din 18.04.2011Amână pronunţarea la data de 18.04.2011
Amână pronunţarea în cauză cauza la data de 13.04.2011
Amână cauza la data de 06.04.2011 - pentru lipsa martorilor
Amână cauza la data de 09.03.2011 -pentru administrare probe
Amână cauza la data de 09.02.2011 - pentru administrare probe
Amână cauza la data de 12.01.2011 - pentru angajare apărător
Amână cauza la data de 24.11.2010 - pentru lipsa inculpatului