Dosar 24884/233/2010 din 29.11.2010

contestaţie la executare contestaţie în anulare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 24884/233/2010
Data dosar:
29.11.2010
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Civilă
Obiect:
contestaţie la executare contestaţie în anulare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.10.2011 la ora 09:00

    Complet: CC.2
  • Alte soluţii

    Admite cererea formulată de către contestatoarea şi dispune sesizarea Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Galaţi cu privire la săvârşirea de către avocat Dinescu Daniela a infracţiunii de fals cu privire la contractul de asistenta juridica nr. 47/21.11.2007 încheiat între Cabinet Individual de Avocatură „Dinescu Daniela” si SC Lorin SRL Galaţi. Dispune înaintarea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a înscrisului în original depus la grefa Judecătoriei. Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a prezentei cauze în temeiul art. 183 C.p.c. Admite excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii, invocata de către intimata Cabinet Individual de Avocatură „Dinescu Daniela”. Respinge acţiunea ca inadmisibilă. Fără cale de atac.

  • Sedinta din data de 27.10.2011 la ora 09:00

    Complet: CC.2
  • Amână pronunţarea

    Pronuntare - 28.10.2011.

  • Sedinta din data de 20.10.2011 la ora 09:00

    Complet: CC.2
  • Amână pronunţarea

    Pronunţare - 27.10.2011.

  • Sedinta din data de 12.10.2011 la ora 09:00

    Complet: CC.2
  • Amână pronunţarea

    Pronunţare - 20.10.2011

  • Sedinta din data de 26.09.2011 la ora 9:00

    Complet: C 2 Cam. Cons.
  • Amână cauza

    Respinge cererea de acordare ajutor public judiciar, ca neîntemeiată.

  • Sedinta din data de 21.09.2011 la ora 09:00

    Complet: CC.2
  • Amână cauza

    solutionare cerere de ajutor public judiciar

  • Sedinta din data de 14.09.2011 la ora 09:00

    Complet: CC.2
  • Amână cauza

    pentru lipsă apărare

  • Sedinta din data de 13.07.2011 la ora 09:00

    Complet: CC2u
  • Amână cauza

    lipsă procedurăcu părţile, T:14.09.2011,s5

  • Sedinta din data de 12.07.2011 la ora 9:00

    Complet: C 3 Cam. Cons.
  • Încheiere

    admite cererea de indreptare eroare materiala T. 13.07.2011 CC.2

  • Sedinta din data de 11.05.2011 la ora 09:00

    Complet: CC.2
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării cererii de recuzare a presedintelui completului de judecata formulata oral de reprezentantul societăţii contestatoare se va inainta completului imediat următor - CC3.

  • Sedinta din data de 21.04.2011 la ora 09:00

    Complet: CC.2
  • Repus pe rol

    REPUNE CAUZA PE ROL ÎN VEDEREA ÎNDEPLINIRII PROCEDURII PREVĂZUTĂ DE ART.181 C.P.C.

  • Sedinta din data de 13.04.2011 la ora 09:00

    Complet: CC.2
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea asupra cererii de suspendare la data de 21.04.2011. În vederea soluţionării cererii de recuzare a presedintelui completului de judecata formulata oral de reprezentantul societăţii contestatoare de către completul imediat următor - CC3.

  • Sedinta din data de 30.03.2011 la ora 09:00

    Complet: CC.2
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica intimatei B** P********* Ş***** copie de pe motivele contestatiei in anulare.

  • Sedinta din data de 23.02.2011 la ora 09:00

    Complet: CC.2
  • Amână cauza

    -pt a se ataşa dosarul de executare nr. 23979/233/2010,

  • Sedinta din data de 26.01.2011 la ora 09:00

    Complet: CC2u
  • Amână cauza

    pentru ca reprezentantul societăţii contestatoare sa-şi angajeze aparator; pentru atasarea dosarului nr.23979/233/2010 al Judecatoriei Galaţi şi pentru ca societatea contestatoare sa depuna la dosar in scris motivele de fapt si de drept care au stat la baza formulării contestatiei in anulare;

Flux dosar


Actualizare GRPD