S* A***** A****** I**** S**
ReclamantP***** M*****
ReclamantS**** M***** D*****
PârâtRespinge acţiunea. Obligă reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 970 lei, către pârât. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.09.2014.
Hotarare 7986/2014 din 10.09.2014Amână pronunţarea la data de 10.09.2014. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 03.09.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.09.2014Se emite adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov pentru efectuarea expertizei grafoscopice pentru a se preciza dacă din înscrisul numit chitanţa din 25.04.2009, semnat de instanţă spre neschimbare, semnătură îi aparţine sau nu reclamantului P***** M*****, sens în care se vor înainta scriptele de comparaţie filele 67 şi următoarele, dar şi filele 17 până la 21 din dosarul Parchetului, cu menţiunea că pentru filele de recurs semnătura pe care nu se află ştampila aparţine petentului. Învederează că onorariu conform adresei I.N.E.C. este în sumă de 900 lei în sarcina reclamantului P***** M*****, cu indicarea nr. de cont în adresa respectivă, iar dovada achitării onorariului, chiar şi parţial, va fi depusă la dosar direct la grefierul de şedinţă pentru emiterea adresei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 03.09.2014, completul C7, sala 3, ora 0830, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iunie 2014.
Incheiere de sedinta din 04.06.2014Se revine cu adresă către Institutul de Criminalistică Braşov, şi prin fax, pentru a solicita, raportat la obiectivele solicitate, să se precizeze onorariul şi numărul contului în care se va achita onorariul, cu precizarea că dorim doar expertizarea semnăturii lui P***** M*****, iar nu a întregului înscris, cu copie de pe răspunsul dat de I.N.E.C. Bucureşti, depus la fila 92 din dosar. Pune în vedere apărătorului reclamanţilor să o prezinte pe soţia reclamantului la termenul următor pentru indicarea semnăturii dânsei din motivele de recurs. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.06.2014, completul C7, sala 3, ora 0830, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 30.04.2014Se emite adresă către Institutul Naţional de Criminalistică Bucureşti, şi prin fax, cu înaintarea în copie a chitanţei, pentru a solicita, raportat la obiectivele solicitate, să se precizeze onorariul şi numărul contului în care se va achita onorariul, cu precizarea că dorim doar expertizarea semnăturii lui P***** M*****, iar nu a întregului înscris, urmând a se înainta inclusiv cu o copie a plicului de la fila 66 din dosar, cu menţiunea că s-a încercat trimiterea acestei adrese la Institutul de Criminalistică Braşov şi s-a restituit plicul deoarece s-a refuzat primirea. Se vor efectua verificări şi în arhiva instanţei, dacă la acest dosar penal 10534/280/2013 de la fila 35 se află dosarul Parchetului pe care-l căutăm, nr. 448. Se reia adresa către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş privind dosarul nr. 448/P/2012, cu men?iunea, dacă a fost soluţionat definitiv, să fie înaintat în copie. Respinge solicitarea pârâtului privind ataşarea dosarului nr. 4679/P/2010. Citarea reclamantului P***** M***** pentru această menţiune să se prezinte să precizeze scriptele de comparaţie. Pune în vedere părţilor, prin apărători, raportat la actele pe care le-au depus astăzi şi le-au comunicat, dacă sunt probleme, să le precizeze la termenul următor. Instan?a se va pronunţa pe această cerere privind declaraţia de la filele 77-78, ca scriptă de comparaţie, după depunerea dosarului de la Parchet nr. 448. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30.04.2014, completul C7, sala 3, ora 1000, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 02.04.2014Ia act de renunţarea pârâtului la proba cu interogatoriul pentru societatea reclamantă, S.C. Aleina Aliment Impex S.R.L.. Dispune administrarea probei cu expertiză grafoscopică, privind semnătura reclamantului P***** M***** de pe chitanţa depusă la dosar în original. Se emite adresă către Institutul de Criminalistică Braşov, cu înaintarea în copie a chitanţei, pentru a solicita, raportat la obiectivele solicitate, să se precizeze onorariul şi numărul contului în care se va achita onorariul, cu precizarea că dorim doar expertizarea semnăturii lui P***** M*****, iar nu a întregului înscris. Pune în vedere părţilor să depună până la următorul termen şi alte acte ca scripte de comparaţie în original pentru expertiză privind semnătura, potrivit art. 179 alin. 1 C.proc.civ. Pune în vedere reclamantului să depună contractele de vânzare-cumpărare ale celor două vehicule în original; contractul de comodat încheiat pentru vehiculul U650, AG.07.NWU, între Porumb şi S.C. Aleina Aliment Impex S.R.L., în original; factura fiscală privind cumpărarea autoturismului Roman în original cu nr. 6799372. Dispune înaintarea către Institutul de Criminalistică Braşov prin adresă în copie acţiunea, fila 3 din dosarul iniţial, cererea de amânare depusă de dl. Porumb şi de către societate de la fila 34; se va comunica şi interogatoriul de la fila 26 din dosar, după achitarea onorariului pentru expertiză. Pune în vedere reclamantului să depună în original procurată dată soţiei, Porumb Georgeta, autentificată de B.N.P. Olaru Elena în 1996 şi dacă mai are alte acte în original, să le depună la dosar. Se reia adresa către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a comunica dosarul 448/P/2012, dacă a fost soluţionat definitiv, cu avertisment amendă pentru conducătorul acestei unităţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen, la cererea apărătorilor, la data de 02.04.2014, completul C7, sala 3, ora 1000, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 26.02.2014Încuviinţează pentru reclamanţi probele cu înscrisuri, interogatoriu şi ataşarea dosarului penal. Încuviinţează pentru pârât probele cu înscrisuri, interogatorii şi martorii Mărgărit Mihai şi Stana Petre Cătălin. Pune în vedere pârâtului să prezinte martorii fie personal, fie să indice domiciliile acestora pentru citare în termen de 5 zile la grefierul de şedinţă, sub sancţiunea decăderii; pentru societatea comercială, îi pune în vedere să depună interogatoriul în termen de 5 zile la grefierul de şedinţă pentru a fi comunicat societăţii, prin citaţie. Se emite adresă către Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a comunica dosarul 448/P/2012, dacă a fost soluţionat definitiv. Se citează reclamantul la interogatoriu. Se citează pârâtul la interogatoriu şi cu menţiunea că, în cazul în care nu se află în dosarul penal chitanţa din 25.04.2009 în original, să o depună la următorul termen pentru a fi observat şi de instanţă acel înscris. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.02.2014, completul C7, sala 3, ora 0830. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 22.01.2014Admite cererea de amânare formulată de pârât în vederea angajării unui apărător. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22.01.2013, completul C7, sala 3, ora 0830, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2014
Incheiere de sedinta din 08.01.2014În baza disp. art. 244, alin. 1, pct. 2 din C. proc. civ. suspendă judecata cauzei până la data soluţionării definitive a cauzei penale cu nr. 2222/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Cu drept de recurs pe perioada suspendării.
Incheiere suspendare din 25.05.2011PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantă prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a-şi angaja apărător. Încuviinţează pentru pârât probele solicitate şi anume proba cu înscrisuri şi interogatoriu. În vederea administrării probei cu interogatoriu dispune citarea reclamantului P***** M***** cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 225 C.proc.civ. În baza disp. art. 222 C.proc.civ., pune în vedere pârâtului, prin apărător să depună la dosarul cauzei, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii, interogatoriul pentru a fi administrat reclamantei S* A***** A****** I**** S**. În conformitate cu disp. art. 129, alin. 5 C.proc.civ., va dispune administrarea probei cu interogatoriu a pârâtului S**** M***** D*****, sens în care va dispune citarea acestuia cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25.05.2011 pentru când reclamanta S* A***** A****** I**** S** are termen în cunoştinţă în temeiul disp. art. 88, alin. 1, pct. 51 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în raport de menţiunile efectuate pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosarul cauzei. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Aprilie 2011.