S* I******** I**** S** P*** L********* J*** N******* S*******
Intimat DebitorM*********************** M****
Recurent CreditorAdmite propunerea lichidatorului judiciar „Nacornic”S.P.R.L.-practician în insolvenţă cu sediul profesional în mun.Tg.Mureş, str.Libertăţii, nr.97/A, ap.5, jud.Mureş, cu aşezământ comercial declarat în mun.Tg.Mureş, str.retezatului, nr.4, jud.Mureş şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii judiciare a falimentului deschisă împotriva falitei S.C.„Interstil Impex”S.R.L., cu sediul social declarat în mun.Tg.Mureş, str.Cantemir, nr.19, jud.Mureş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş sub nr.J-26/346/2000, cod fiscal Ro-13127023 – societate în faliment reprezentată prin lichidator judiciar „Nacornic”S.P.R.L.-practician în insolvenţă, la cererea chiar a debitoarei falit prin lichidator „Nacornic”S.P.R.L.Tg.Mureş, în condiţiile prevăzute de art.131 din Legea nr.85/2006. Admite cererea lichidatorului judiciar „Nacornic”S.P.R.L.Tg.Mureş şi, în consecinţă: Dispune avansarea în beneficiul lichidatorului judiciar „Nacornic”S.P.R.L.Tg.Mureş desemnat pe seama falitei S.C.”Interstil Impex”S.R.L.Tg.Mureş - a cheltuielilor avansate de acesta în cadrul procedurii judiciare speciale de faţă în cuantum total de 3.415,o8 lei, din fondul special constituit în acest scop, în condiţiunile prescrise de dispoziţiunile art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006. Descarcă lichidatorul judiciar şi persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedura pendinte. Dispune radierea debitoarei din evidenţele Registrului Comerţului şi publicarea acestei hotărâri în Monitorul Oficial al României. Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş - pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni, dar şi afişarea în extras la sediul Tribunalului Comercial Mureş. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în 7 zile de la notificare. Pronunţată în şedinţa publică din 15 decembrie 2010, orele 12,oo, sala 84 a Tribunalului Comercial Mureş.
Amânare pronunţare la data de 15.12.2010, orele 12,00 sala 84 a Tribunalului Comercial Mureş.
Consolidează tabelul de obligaţii al falitei în forma şi conţinutul înfăţişat de lichidator. Reţine decăderea debitoarei din dreptul de a mai beneficia de desemnarea unui administrator special. Consfinţeşte hotărârea adunării creditorilor din 15.10.2010 privind confirmarea lichidatorului şi remuneraţiei acestuia. Amână soluţionarea cererii de închidere a procedurii în vederea creării unui cadru procesual legal. Stabileşte termen la 8.12.2010, orele 12,30, sala 84 şi dispune îndeplinirea procedurii de citare cu împricinaţii prin BPI.
Reţine că nu s-au formulat opoziţii faţă de deschiderea procedurii sinsolvenţei. Menţine termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii la data de 27.10.2010 orele 12,30, sala 84 pentru soluţionarea eventualelor contestaţii faţă de tabelul preliminar.
ADMITE cererea formulată de debitoarea SC INTERSTIL IMPEX SRL cu sediul social în Tg. Mureş, str. Cantemir, nr. 19, jud. Mureş înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Mureş sub nr. J/26 /346/ 2000 având CUI RO 13127023 prin lichidator Societatea NACORNIC SPRL cu sediul social în Tg. Mureş, Libertăţii, nr. 97/A, ap. 5, jud. Mureş şi în consecinţă: În baza art. 11 alin.1 lit. a combinat cu art. 107 alin.1 lit.A.a din Legea nr. 85/2006 deschide procedura simplificată a falimentului faţă de debitoarea SC INTERSTIL IMPEX SRL cu datele de identificare menţionate la aliniatul precedent. Constată dizolvarea de drept a debitoarei. În baza art. 107 alin.2 lit.a din Legea nr. 85/2006 ridică dreptul de administrare al debitoarei constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra averea şi de a dispune de aceasta. În baza art. 11 alin.1 lit c desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă Societatea NACORNIC SPRL cu sediul social indicat la alin.1 cu nr. de înregistrare RSP 0146/2006, CUI RO 8851487 şi-i stabileşte un onorariu provizoriu egal cu 2.500 lei pe întreaga procedură . Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a notifica prezenta hotărâre cu debitoarea, cu administratorii acesteia, cu toţi creditorii debitoarei, cu băncile la care debitoarea are conturi deschise şi prin care îşi derulează fondurile, cu ORC de pe lângă Tribunalul Mureş, notificarea urmând a fi făcută în conformitate cu disp. art. 61 alin. 1 comb. Cu alin. 3 din Legea insolvenţei. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu ca până la data de 30 septembrie 2010 să întocmească şi să depună la dosarul cauzei un raport amănunţit privind cauzele care au determinat ajungerea debitoarei în insolvenţă cu indicarea eventualelor persoane care se fac vinovate de această stare inclusiv a faptelor comise. Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor până la data de 1 octombrie 2010, data poştei. Stabileşte termenul limită de verificare a creanţelor, de întocmire şi afişare a tabelului preliminar de obligaţii al debitoarei la data de 14 octombrie 2010. Stabileşte termenul de ţinere a primei şedinţe a Adunării Generale a Creditorilor , la data de 15 octombrie 2010, la ora şi locaţia stabilită de lichidatorul judiciar provizoriu prin convocator, această şedinţă având ca ordine de zi, în principal, desemnarea lichidatorului judiciar, a Comitetului Creditorilor, negocierea onorariului lichidatorului judiciar. Stabileşte termenul limită de depunere a contestaţiilor la tabelul preliminar de obligaţii al debitoarei la data de 21 octombrie 2010, data poştei. Stabileşte termenul de soluţionare al contestaţiilor la tabelul preliminar de obligaţii al debitoarei la data de 27 octombrie 2010. Stabileşte termenul de afişare a tabelului definitiv de creanţe la data de 29 octombrie 2010. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a convoca pentru data de 31 august 2010, Adunarea generală a asociaţilor debitoarei având ca ordine de zi, desemnarea administratorului special. În baza art. 48 alin.1 din Legea nr. 85/2006 dispune tuturor băncilor la care debitoarea are conturi deschise să nu dispună de numerarul aflat în aceste conturi fără un ordin al lichidatorului judiciar provizoriu cu precizarea că nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea societăţii comerciale bancare, conform art. 48 alin. 2 din acelaşi act normativ. În baza art. 37 din Legea nr. 85/2006 dispune comunicarea prezentei hotărâri instanţelor judecătoreşti în a căror rază de activitate se află sediul social declarat al debitoarei. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu, obligaţia de a deschide un cont bancar conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a inventaria bunurile debitoarei cu respectarea disp. art. 114 din Legea nr. 85/2006 şi de a sigila magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenţa comercială, arhiva, contractele, mărfurile , dispozitivele de stocare şi prelucrare a informaţiei precum şi orice alte bunuri ale averii mobile a debitoarei. Dispune excluderea de la sigilare a bunurilor prev. de art. 113 alin.3 lit.a-d din Legea nr. 85/2006. Stabileşte în sarcina debitoarei, obligaţia de a preda lichidatorului judiciar în termen de 10 zile de la notificarea prezentei hotărâri, actele prev. de art. 28 alin. 1 lit. a, b, c, d, f din Legea nr. 85/2006. Acordă termen de judecată la 15 septembrie 2010 pentru judecarea eventualelor opoziţii ale creditorilor. Cu drept de opoziţie în termen de 10 zile de la notificare cu creditorii şi cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare cu debitoarea. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 august 2010. Judecător sindic, Manta Tudoriţa