P****** H***** A******* L********
PetentI************ D* P****** A* J*** A**** P*** P****** M********
IntimatRespinge plângerea contravenţională. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 31.05.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 31.05.2011. Se emite adresă către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, pentru a preciza dacă pe raza localităţii Morăreşti, jud. Argeş, la km 153 există marcaj longitudinal continuu, precum şi indicator cu semnificaţia „depăşirea interzisă”. Constată că intimata are termen în cunoştinţă, în temeiul disp. art. 88 al.1 pct.51 d in Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în raport de menţiunile efectuate pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflate la f.16 din dosar. Se citează petentul. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Aprilie 2011.