C****** N****** C*********
Petent PetentP******* M*********** P****** - D******* D********* L*****
Intimat IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul C. N. C., împotriva procesului verbal de contravenţie, nr.71/12.11.2010, întocmit de intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PITEŞTI – DIRECŢIA DEZVOLTARE LOCALĂ. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 3.000 lei aplicată petentului prin procesul-verbal nr.71/12.11.2010, cu sancţiunea ,,avertisment”. Menţine în rest dispoziţiile din procesul-verbal contestat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2011.
În temeiul disp.art.96 Cod proc.civilă acordă termen la cererea petentului, pentru a-i da posibilitate să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării depusă la acest termen şi pentru a formula apărările ce se impun faţă de aceasta. Amână judecarea cauzei la data de 10.06.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 teza a II-a Cod proc.civilă, modificat prin Legea 202/2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Aprilie 2011