Dosar 2545/40/2010 din 21.04.2010

alte cereri


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2545/40/2010
Data dosar:
21.04.2010
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
alte cereri
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.09.2010 la ora 9:00

    Complet: CAF3
  • Admis fond

    Sentinţa civilă nr. 1032 Admite acţiunea.

  • Sedinta din data de 10.06.2010 la ora 9:00

    Complet: CAF3
  • Amânat

    TRIBUNALUL, Constatând că la acest termen s-a întâmpinare şi pentru ca reclamanta să studieze acest înscris, dar şi pentru a face dovada îndeplinirii procedurii prealabile şi a se comunica precizările formulate la acest termen de către reclamantă, în temeiul art. 96 Cod procedură civilă, instanţa va acorda un termen de judecată, sens în care, PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Amână soluţionarea cauzei la data de 2 septembrie 2010. Se citează pârâta cu duplicatul precizărilor cererii de chemare în judecată. Reclamanta are T.C. prin reprezentant. Pune în vedere reclamantei să depună până la termenul următor dovada îndeplinirii procedurii prealabile. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iunie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD