B***** M**** G****** F******
PetentÎn baza art. 450 C. proc. pen. raportat la art. 59 C. pen. admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, privind liberarea condiţionată a condamnatului B. M. – G. - F., în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, în executarea pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 109/2009 a Judecătoriei Timişoara. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului, deţinut în baza mandatului de executare a pedepsei nr. 125/2009, emis de Judecătoria Timişoara. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 C. pen., privind efectele liberării condiţionate. În temeiul art. 192 alin. 3 C. proc. penală cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu recurs în 3 zile de la pronunţare, pentru procuror, şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţa publică din 15.10.2010.