Dosar 258/108/2010* din 13.01.2010

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 258/108/2010*
Data dosar:
13.01.2010
Instanta:
Tribunalul Arad
Departament:
SECTIA a II-a CIVILA
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.02.2021 la ora 10:00

    Complet: C2-sindic-2020
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Aprobă raportul final. Închide procedura insolvenţei debitorului SC P******* S*** S** . Dispune radierea debitorului SC P******* S*** S** Felnac din registrul comerţului. Descarcă pe lichidatorul judiciar Profesional Insolvency Management SPRL şi toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, asociaţi. Dispune notificarea hotărârii debitorului, creditorilor, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad, Direcţiei generale a finanţelor publice Arad pentru efectuarea menţiunii de radiere şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa judecătorului sindic din data de 16.02.2021.

    Hotarare 94/2021 din 16.02.2021
  • Sedinta din data de 24.11.2020 la ora 10:55

    Complet: C2-sindic-2020
  • Amână cauza

    T: 16.02.2021 ora 10 pt întocmirea raportului final şi a situa?iei financiare

    Incheiere de sedinta din 24.11.2020
  • Sedinta din data de 13.10.2020 la ora 10:45

    Complet: C2-sindic-2020
  • Amână cauza

    T.24.11.2020 - pentru închiderea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 13.10.2020
  • Sedinta din data de 21.07.2020 la ora 09:20

    Complet: C2-sindic-2020
  • Amână cauza

    T.13.10.2020 - pentru încheierea contractului autentic, pentru întocmirea raportului şi a planului şi pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 21.07.2020
  • Sedinta din data de 28.04.2020 la ora 09:00

    Complet: C2-sindic-2020
  • Amână cauza

    Suspendat de drept în baza Decretului nr.195/2020 privind starea de urgenţă”

    Rezolutie din 28.04.2020
  • Sedinta din data de 04.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C2-sindic-2019
  • Amână cauza

    T: 28.04.2020, având în vedere Hotărârea nr.1 a Adunării generale a magistraţilor din cadrul Tribunalului Arad, din data de 21 ianuarie 2020.

    Incheiere de sedinta din 04.02.2020
  • Sedinta din data de 29.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C2-sindic-2019
  • Amână cauza

    T.4.02.2020 - pentru valorificarea bunurilor şi continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 29.10.2019
  • Sedinta din data de 25.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C2-sindic-2019
  • Amână cauza

    T.29.10.2019 - pentru valorificarea bunurilor în condiţiile stabilite de adunarea generală a creditorilor din data de 5.06.2019 şi pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 25.06.2019
  • Sedinta din data de 19.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C2-sindic-2019
  • Amână cauza

    T.25.06.2019 - pentru valorificarea bunurilor şi continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 19.03.2019
  • Sedinta din data de 11.12.2018 la ora 09:00

    Complet: C2-sindic-2018
  • Amână cauza

    T.19.03.2019 - afişează la uşa instanţei raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare; pentru valorificarea bunurilor în condiţiile stabilite de adunarea creditorilor şi pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2018
  • Sedinta din data de 02.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C2-sindic-2018
  • Amână cauza

    T.11.12.2018 - pentru valorificarea bunurilor şi continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 02.10.2018
  • Sedinta din data de 31.05.2018 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:02.10.2018- Compler C2-sindic 2018-pentru continuarea porocedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2018
  • Sedinta din data de 22.02.2018 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:31.05.2018-pentru continuarea porocedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2018
  • Sedinta din data de 02.11.2017 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:22.02.2018-pentru continuarea porocedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 02.11.2017
  • Sedinta din data de 29.06.2017 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:02.11.2017-pentru continuarea porocedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 29.06.2017
  • Sedinta din data de 20.04.2017 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:29.06.2017-pentru continuarea porocedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 20.04.2017
  • Sedinta din data de 26.01.2017 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:20.04.2017-pentru continuarea porocedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 26.01.2017
  • Sedinta din data de 06.10.2016 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T: 26.01.2017-pentru continuarea porocedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 06.10.2016
  • Sedinta din data de 16.06.2016 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:06.10.2016- pentru continuarea de licitaţii în vederea valorificării bunurilor mobile şi imobile aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2016
  • Sedinta din data de 07.04.2016 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:16.06.2016- pentru continuarea de licitaţii în vederea valorificării bunurilor mobile şi imobile aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 07.04.2016
  • Sedinta din data de 04.02.2016 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:07.04.2016- pentru ca adunarea creditorilor să aprobe diminuarea de preţ a bunurilor mobile şi imobile aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 04.02.2016
  • Sedinta din data de 22.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:04.02.2016-pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 22.10.2015
  • Sedinta din data de 04.06.2015 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:22.10.2015- pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 04.06.2015
  • Sedinta din data de 09.04.2015 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:04.06.2015,pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 09.04.2015
  • Sedinta din data de 26.02.2015 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:09.04.2015,pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 26.02.2015
  • Sedinta din data de 11.12.2014 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:26.02.2015, pentru convocarea adunării creditorilor în vederea aprobării raportului de reevaluare.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2014
  • Sedinta din data de 09.10.2014 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:11.12.2014, pentru finalizarea procedurii de reevaluare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 09.10.2014
  • Sedinta din data de 19.06.2014 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:09.10.2014, pentru reevaluarea bunurilor mobile şi imobile şi convocarea adunării creditorilor în vederea aprobării raportului de reevaluare.

    Incheiere de sedinta din 19.06.2014
  • Sedinta din data de 27.03.2014 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T: 19.06.2014, pentru valorificarea bunurilor din averea debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 27.03.2014
  • Sedinta din data de 23.01.2014 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T: 27.03.2014, pentru valorificarea bunurilor din procedură.

    Incheiere de sedinta din 23.01.2014
  • Sedinta din data de 24.10.2013 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:23.01.2014, pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din averea debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 24.10.2013
  • Sedinta din data de 27.06.2013 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:24.10.2013, pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 27.06.2013
  • Sedinta din data de 18.04.2013 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T: 27.06.2013, pentru valorificarea bunurilor din averea debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 18.04.2013
  • Sedinta din data de 21.02.2013 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    Dispune afişarea tabelului definitiv rectificat. T: 18.04.2013, pentru valotificarea bunurilor din averea debitoarei.

    Hotarare 774/2013 din 21.02.2013
  • Sedinta din data de 06.12.2012 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:21.02.2013,pentru continuarea procedurii.

  • Sedinta din data de 18.10.2012 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T: 06.12.2012, pentru continuarea procedurii.

  • Sedinta din data de 31.05.2012 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:18.10.2012,pentru continuarea procedurii.

  • Sedinta din data de 16.02.2012 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T: 31.05.2012, PENTRU CONTINUAREA PROCEDURII ŞI VALORIFICAREA BUNURILOR DIN AVEREA DEBITOAREI

  • Sedinta din data de 15.12.2011 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T: 16.02.2012, pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 24.10.2011 la ora 09:00

    Complet: C-sindic3
  • Amână cauza

    T:15.12.2011, pentru continuarea procedurii

Flux dosar


Actualizare GRPD