G***** T******
PetentP******* M*********** T**************** C*********
IntimatAdmite plângerea.
Având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 C.pr.civ., amână pronunţarea la data de 19.04.2011.
Ia act Ia act de faptul că, potrivit adresei nr. 4222/12.01.2011, emisă de Consiliul Local al Municipiului Timişoara, adresă înregistrată la Judecătoria Timişoara la data de 14.01.2011, sub nr. 94/A, începând cu data de 01.01.2011, în temeiul Legii Poliţiei Locale nr. 115/2010 şi a HCL Timişoara nr. 441/2010, la nivelul Municipiului Timişoara a fost înfiinţată Direcţia Poliţiei Locale, cu sediul în Timişoara, str. Avram Imbroane, nr. 54 – instituţie publică de interes local care are personalitate juridică şi care a preluat posturile şi personalului poliţiei comunitare, precum şi structurile din aparatul de specialitate al primarului, responsabile cu controlul privind disciplina în construcţii, protecţia mediului şi comerţ; De asemenea, instanţa ia act de faptul că Serviciul Public – Direcţia Poliţia Comunitară din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara a fost desfiinţat la data înfiinţării Direcţiei Poliţiei Locale. Admite proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul D.A., propusă de petent în susţinerea plângerii. Ia act de faptul că petentul s-a obligat să prezinte personal pe martorul D.A., în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la data de 12.04.2011, termen dat în cunoştinţa intimatei, pentru când se va cita petentul cu un exemplar de pe documentaţia care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie atacat, depusă de intimată şi martora asistentă, R.A.M. şi pentru când se va emite un mandat de aducere împotriva respectivei martore; de asemenea, se va audia martorul petentului, D.A.