P****** L****** R****** I** S**
CreditorP****** B***** D* A******** S****
CreditorS** A**** S**
DebitorAdmite contestaţia. Respinge cererea creditorului de deschidere a procedurii de insolvenţă. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.12.20101 la tribunalul Comercial Argeş.
Respinge cererea de recuzare. Cu recurs, oadtă cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 23.09.2010
Amână judecarea cauzei la data de 4.10.2010, în vederea soluţionării contestaţiei formulate de debitoarea S.C.ASTRA S.A. şi pentru a permite finalizarea negocierilor cu creditorii în vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 Septembrie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână judecarea cauzei la 20 septembrie 2010 în vederea finalizării negocierilor cu creditorii în vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Septembrie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.
Respinge cererea de intervenţei voluntară accesorie formulată de interveninetul Dobrescu Maria. Cu recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi 21.06.2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână pronunţarea asupra cererii de intervenţie la 21 iunie 2010. Stabileşte termen pentru judecarea fondului la 6 septembrie 2010. Cu drept de r ecurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi 14.06.2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă un nou termen de judecată, în vederea discutării asupra admisibilităţii cererii de intervenţie. Amână judecarea cauzei la 14 IUNIE 2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Mai 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă un nou termen de judecată, în vederea comunicării contestaţiei formulate împotriva cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă, creditorului. Amână judecarea cauzei la 17 MAI 2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Aprilie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.