Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
DISPUNE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii POPA CORNEL, fiul lui Constantin şi Maria, născut la data de 21.07.1978 în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, str. Zăbrăuţi, nr.11, bl.P.2, sc.1, ap.50, CI seria RD, nr.366300, CNP *********4535 şi SÂRGHIUŢĂ NECHITA, fiul lui Tudor şi Niculina, născut la data de 24 oct.1969 în comuna Orbeni, judeţul Bacău, domiciliat în comuna Orbeni, sat Scurta, judeţul Bacău, posesor al C.I seria XC, nr.297627, CNP *********0081, împotriva Încheierii nr. 46/CC din 26 februarie 2010, pronunţată de Judecătoria Râmnicu-Vâlcea în dosarul nr.2617/288/2010. Obligă pe fiecare recurent la câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în care se includ onorariile de câte 100 lei pentru avocaţii delegaţi din oficiu ce vor fi avansate anticipat din fondurile M.J.L.C. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 martie 2010, la sediul Tribunalului Vâlcea, judeţul Vâlcea. PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, Silvia ŞTEFAN Valerian PREDESCU Bogdan CONSTANTINESCU