O*** A*******
InculpatB***** V*****************
MartorM**** V*****
Martor1. Condamnă pe inculpatul O*** A*******, la pedeapsa de: -- 2 ani 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prevăzută de articolul 87 alineatul 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 195/2002. 2. In temeiul articolului 85 alineatul 1 din Codul penal, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 1.279/2009 a Judecătoriei Gherla. 3. În temeiul articolului 36 din Codul penal, contopeşte următoarele pedepse, stabilite prin sentinţe penale ale Judecătoriei Gherla: a) 2 ani 8 luni închisoare (punctul 1 de mai sus) şi b) 6 luni închisoare (sentinţa 1.279/2009), iar dintre acestea aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani 8 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 2 luni închisoare; în final 2 ani 10 luni închisoare. 4. Interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a) teza a II-a din Codul penal. 5. Obligă pe inculpat să achite 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorar pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, domnului avocat Bozeşan Mihai. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 04.10.2010.
în vederea audierii martrorilor
în vederea administrării probelor,