S* M****** M***** R******* S***
LichidatorS* M* A********* S**
DebitorC***** M********* M****** O***
LichidatorAprobă raportul final şi în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 dispune închiderea procedurii.
Dispune afişarea raportului final modificat la uşa instanţei şi convocarea adunării generale a creditorilor.
Pentru ca reprezentanta lichidatorului să modifice raportul final prin cuprinderea în conţinutul acestuia a deciziei Curţii de Apel Timişoara, cu privire la recursul formulat în cauză.
Pentru ca lichidatorul Mantegazza Miriana Oana, să modifice raportul final prin cuprinderea în conţinutul acestuia a soluţiei dată de Curtea de Apel Timişoara, în recursul ce a făcut obiectul dosarului nr. 2639/115/2010/a2.
În vederea soluţionării recursului declarat în cauză.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului pentru soluţionarea recursului declarat în cauză.
Pentru continuarea procedurii.
Admite contestaţia creditoarei D.G.F.P. Caraş-Severin la raportul final. Dispune modificarea acestuia în sensul modificării onorariului lichidatorului la 3 lei/lună exclusiv T.V.A. şi un onorariu de succes de 1 % din sumele obţinute din valorificarea bunurilor, exclusiv T.V.A.
Dispune comunicarea exemplarului doi al notelor de şedinţă întocmite de lichidator, creditoarei D.G.F.P. Caraş-Severin.
Afişarea Raportului final completat la uşa instanţei şi reconvocarea adunării generale a creditorilor.
Afişarea tabelului definitiv de creanţe, raportului final la uşa instanţei şi convocarea adunării generale a creditorilor.
Pentru continuarea procedurii.
Admite cererea de tarifare formulată de lichidatorul Miriana Mircov Relicons SPRL. Dispune încetarea atribuţiilor lichidatorului Miriana Mircov Relicons şi numeşte lichidatorul propus de creditoarea D.G.F.P. Caraş-Severin - C***** M********* M****** O***.
Pentru continuarea procedurii
Constată că nu se poate dispune desemnarea Comitetului Creditorilor al debitoarei S.C. MC AUTOMOBILE S.R.L., Reşiţa, în conformitate cu dispoziţiile art.16 alin.(1) din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenţei, din lipsa a cel puţin trei creditori care să se fi înscris la masa credală a debitoarei potrivit tabelului preliminar al creanţelor întocmit de administratorul judiciar SCP MIRIANA MIRCOV RELICONS S.P.R.L. Timisoara, Constată că exercitarea atribuţiilor de competenţa Comitetului Creditorilor, astfel cum sunt prevăzute la art.17 alin.(1) din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenţei, va fi realizat de către Adunarea creditorilor debitoarei S.C. MC AUTOMOBILE S.R.L., Reşiţa, respectiv de D.G.F.P.Caraş-Severin
Dispune deschiderea procedurii insolvenţei - procedura simplificată - împotriva pârâtei - debitoare S.C. MC AUTOMOBILE S.R.L. cu sediul social în localitatea Reşiţa, Aleea Romanilor, bl.17, ap.14, judeţul Caraş-Severin, înregistrat în registrul comertului sub nr.J11883/2006. 2- În temeiul art.34, prima frază, teza a II-a, raportat la art.11 lit.c), coroborat cu art.19, alin.(1) şi art.24 alin.(1) din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenţei, Dispune desemnarea ca lichidator pe S.C.P.MIRIANA MIRCOV RELICONS S.P.R.L. Timisoara, Stabileşte pe seama lichidatorului-judiciar o retribuţie provizorie în sumă de 800 lei, aferentă perioadei de observaţie. 3- În temeiul art.35 din Legea nr. 85/2006 completată şi modificată, privind procedura insolvenţei, Obligă pe pârâta debitoare S.C. MC AUTOMOBILE S.R.L. Reşiţa, în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva sa, să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art.28 alin.(1) din Legea nr.885/2006 completată şi modificată. Dispune notificarea deschiderii procedurii insolvenţei - Notificarea va cuprinde menţiunile prevăzute la art.62 alin.(1) din Legea nr.85/2006 completată şi modificată. Autorizează pe lichidatorul pentru a se adresa Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin pentru înregistrarea cuvenitelor menţiuni cu privire la debitoarea societate comercială, potrivit prezentei sentinţe comerciale. 5- În temeiul art.62 alin.(1) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, se stabilesc următoarele termene, care vor fi cuprinse cu notificarea ce se va comunica potrivit art.61 alin.(1) din aceiaşi lege: a)- Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei, la data de 29 octombrie 2010 ; b)- Fixează termenul de verificare a creanţelor, de admitere, afişare şi comunicare a Tabelului preliminar, la data de 08 noiembrie 2010 ; d)- Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor admise asupra averii debitorului la data de 22 noiembrie 2010; e)- Stabileşte că prima şedinţă a adunării generale a creditorilor debitoarei va avea loc la data de 13 noiembrie 2010 ora 13,00, la sediul Tribunalului Caraş-Severin, din municipiul Reşiţa, str.Horea nr.2-4, judeţul Caraş-Severin, sala de şedinţe nr.3, camera 221, et.II. Convocarea creditorilor pentru prima şedinţă a adunării creditorilor se va face de către lichidatorul-judiciar ce a fost desemnat în cauză. 6- În temeiul art.73 alin.(2) din Legea nr.85/2006 completată şi modificată, eventualele contestaţii formulate împotriva tabelului preliminar de creanţe se vor depune la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar . 7- În temeiul art.4 alin.(2) din Legea nr.85/2006 completată şi modificată, privind procedura insolvenţei,