O****** C***** A*****
InculpatRespinge ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una din măsurie prevăzute de art. 136 alin. 1 lit. b, c Cod procedură penală, formulată de inculpatul OPRESCU CORNEL ADRIAN fiul lui Ion şi Georgeta, născut la data de 06.02.1979 în Pucioasa, CNP *********5231, deţinut în Penitenciarul Mărgineni în baza mandatului de arestare preventivă nr.4/U/10.02.2009 emis de Judecătoria Târgovişte. Obligă apelantul-inculpat la 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2010.
Admite cererea formulată de către procurorul de şedinţă cu privire amânarea judecării cauzei pentru ataşarea dosarului de fond nr. 2640/315/2009. Citarea inculpatului cu datele de stare civilă la Penitenciarul Mărgineni, cu menţiunea prezenţei obligatorii, în conformitate cu dispoziţiile art.177 alin.6 Cod procedură penală şi art. 291 alin.8 Cod procedură penală . Acordă termen la data de 23.03.2010. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 martie 2010.