B***** C******* D*****
InculpatN******* N******
MartorCondamnă pe inculpatul B***** C******* D***** - la pedeapsa închisorii de 6 luni cu aplicarea art. 74 lit. a şi c raportat la art. 76 lit. d Cod Penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002. În temeiul art. 81 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei şi stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi 84 Cod penal. În temeiul art. 71 alin.5 raportat la art. 64 alin.1 litera a teza a II-a şi litera b suspendă executarea pedepsei accesorii pe toată durata termenului de încercare. Obligă inculpatul la plata sumei de 250 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei pentru urmărirea penală şi 100 lei pentru judecată şi 50 lei reprezentând 25% onorariu avocat oficiu Munteanu Mihaela. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.01.2011.
Amână pronunţarea până la 28.01.2011.Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.01.2011.