Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea privind îndreptarea erorii materiale formulată de petenta GHIURCĂ CECILIA care a avut calitatea de reclamant în dosarul civil nr. 2653/292/2010, având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic , pârât fiind Bucur Gheorghe. Dispune îndreptarea erorii materiale constatată în sentin?a civilă nr.1709, pronun?ată în ?edin?a publică din data de 11.10.2010, în dosarul civil nr. 2653/292/2010, având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic, privind pe reclamanta GHIURCĂ CECILIA şi pe pârâtul BUCUR GHEORGHE. Celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 1709/11.10.2010 rămân neschimbate. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 1709/11.10.2010. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. În cazul exercitării, cererea de recurs se va depune la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 21 mai 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.05.2020Sc 1709/ Admite cererea formulată de reclamanta G.C.în contradictoriu cu pârâtul B.G., având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic. Constată că pârâtul i-a vândut reclamantei, pe baza antecontractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 01.12.2009,cu preţul achitat de 10.000 lei, nuda proprietate a imobilului casă de locuit din cărămidă, cu 3 camere,hol şi marchiză deschisă, acoperită cu ţiglă,tencuită exterior şi interior cu var şi ciment, stropită exterior, cu curent electric, un garaj din cărămidă acoperit cu plăci de azbociment, o fântână stil american, un WC din cărămidă cu fosă septică, un pătul din nuiele acoperit cu plăci de azbociment, gard din beton cu 3 porţi metalice la str.Dorobanţi, şi terenul intravilan aferent în suprafaţă de 990 mp, înscrise în sentinţa civilă nr.1954/01.11.2009 pronunţată în dosar nr.2463/ 292/ 2010,definitivă şi irevocabilă, imobile situate în mun. Roşiorii de Vede, str.Dorobanţi, nr.71B, jud.Teleorman. Pârâtul îşi rezervă dreptul de posesie şi folosinţă asupra imobilelor înstrăinate pe tot timpul vieţii. Prezenta sentinţă ţine loc de contract autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilele anterior menţionate. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 1709 din 11.10.2010