C****** G****** M*****
InculpatS*** A********* S***** T********************* D* A************ V****** C******
Parte civilăÎn temeiul art. 208 alin. 1 209 alin. 1 lit. e C.p., cu aplicarea art. 3201 C.p.p. condamnă inculpatul la pedeapsa de: - 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat Constată că infracţiunea care face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2969/26.11.2008, pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 110/R/01.02.2010 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art. 36 alin. 1 C. pen. raportat la art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. contopeşte pedepsele de: - 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e C.p., aplicată prin prezenta sentinţă - 7 ani închisoare pentru săvârşirea infr. prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a, b C.p. aplicată prin sentinţa penală nr. 2969/26.11.2008, pronunţată de Judecătoria Timişoara şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, ce va fi sporită cu 3 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de: - 7 ani şi 3 luni închisoare în regim privativ de libertate prev. de art. 57 C.p. În baza art.71 alin.2 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a şi lit.b C.penal. În baza art. 88 C.p. deduce din durata pedepsei aplicate durata arestării preventive din data de 14.07.2008 la 27.11.2008. În baza art. 36 alin. 3 C.p. deduce din durata pedepsei aplicate durata pedepsei executate din 12.02.2010 la zi. Anulează MEPÎ 3526/2008 din 02.02.2010 emis de Jud. Timişoara în baza s.p. 2969/26.11.2008 a Judecătoriei Timişoara şi dispune emiterea unui nou MEPÎ conform prezentei sentinţe. În temeiul art. 14, art. 346 Cod procedură penală, raportat la prevederile art. 998,999 C. civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 5119 lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 193 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul să plătească părţii civile SC suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 600 lei. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 400 lei cu titlu onorariu apărător din oficiu. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi partea Pronunţată în şedinţa publică din 14.06.2011.
Citarea inculpatului în Penitenciar Aiud, cu dispoziţie de transfer. Amână judecarea cauzei la data de 06.06.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.05.2011.
Citarea inculpatului în Penitenciar Aiud, cu dispoziţie de transfer. Amână judecarea cauzei la data de 23.05.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.05.2011.
Citarea inculpatului în Penitenciar Aiud, cu dispoziţie de transfer. Amână judecarea cauzei la data de 09.05.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.03.2011.
Citarea inculpatului atât în Penitenciar Arad cât şi în Penitenciar Aiud, cu dispoziţie de transfer. Amână judecarea cauzei la data de 28.02.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.01.2011.
Citarea inculpatului atât în Penitenciar Arad cât şi în Penitenciar Aiud, cu dispoziţie de transfer. Emiterea unei adrese către Penitenciarul Aiud pentru comunicarea MEPÎ pe care inculpatul îl execută în prezent. Amână judecarea cauzei la data de 28.02.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.01.2011.
Ia act de act de constituirea de parte civilă a părţii vătămate cu suma de 5119 lei cu titlul de despăgubiri. Citarea inculpatului atât în Penitenciar Arad cât şi în Penitenciar Aiud, cu dispoziţie de transfer Amână judecarea cauzei la data de 31.01.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.12.2010.