S********* A**** T* M****
Intimat ReclamantD*********** M****
Recurent PârâtA****** A****** E****
ReclamantB***** E****
ReclamantB*** M***** V******
Reclamantrespinge cererea de îndreptare a erorii materiale
Ia act şi constată renunţarea reclamantului în numele şi pentru membrul de sindicat Petko Ildico la judecarea acţiunii. Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamant. Admite în parte cererea de interventie în interes propiu formulată de reclamant. Obligă pârâta la plata în favoarea fiecărui membru de sindicat menţionaţi a despăgubirilor în cuantum de 74 lei lunar, pentru perioada efectiv lucrată, reprezentând echivalentul dreptului special pentru refacerea capacitatii de muncă. Obligă pârâta la plata în favoarea fiecărui membru de sindicat mai sus mentionat a despăgubirilor în cuantum de 7 lei, reprezentând echivalentuln unei mese calde. Obligă pârâta laplata în favoarea fiecărui membru de sindicat menţionat a desp. echiv. neacordării sporului de confid. în cunatum de 15%. Obligă pârâta la plata în favoarea membrilor de sind. mentionati a desp. echiv. neacordării sporului în cunatum de 15% pentru activ. ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau pt. conditii de muncă deosebite. Despăgubirile mai sus mentionate vor fi actualizate în functie de rata inflatiei, calc. de la data scadentei fiecărui dr. bănesc şi până la plata efectivă a debitului. Respinge restul pretentiilor formulate. Admite cererea de chemare în garantie formulată de pârâtă şi în consecinţă obligă chematul în garantie să asigure în favoarea pârâtei sumele necesare achitării despăgub. mai sus mentionate. Disjunge cererea formulată de reclamant în numele unor membrii de sindicat şi dispune trimiterea acesteia în vederea înregistrării pe rolul Tribunalului Mureş - Secţia Civilă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Având nevoie de timp pentru a delibera va amâna pronunţarea la data de 02 februarie 2011
Având nevoie de timp pentru a delibera apreciază necesară amânarea pronunţării la data de 26 ianuarie 2011.
acordă termen la 19.01.2011 pentru a da posibilitate părţilor să studieze actele depuse la dosar.
acordă termen la 18.10.2010 în vederea studierii întâmpinării.
-amână cauza pentru citarea chematului în garanţie