D********* A**** L*****
ReclamantD******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** O**
PârâtAmână pronunţarea cauzei la data de 03.05.2010. HOT.400/03.05.2010 Admite acţiunea formulată de petenta D********* A**** L*****. Dispune anularea dispoziţiei nr.2928/07.04.2009, emisă de Consiliul Judeţean Olt-Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi nr.2929/07.04.2009 emisă de Consiliul Judeţean Olt-Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi reîncadrarea petentei pe postul deţinut anterior. Dispune obligarea intimatului către petentă la plata drepturilor salariale, începând cu data modificării contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective, reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă intimata către petentă la plata sumei de 1190 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Amână judecata cauzei la data de 29.04.2010, în vederea soluţionării cauzei ăpe cale amiabilă.
Amână cauza la 15.04.2010, pentru audierea martorului propus de apărătorul reclamantei.
Amână cauza la data de 18. 03. 2010 pentru lipsa de apărare