S*** B***** T****** S***** P*** L********* J******* B**** I**** D****
IntimatM*********************** M****
Recurent CreditorAdmite cererea judiciară specială promovată de administratorul judiciar dl.ec.BotoşIacob Dorinel-practician în insolvenţă cu sediul profesional în or.Ungheni, str.Principală, nr.67, sc.F, ap.10, jud.Mureş şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii judiciare a insolvenţei deschisă faţă de debitoarea S.C.„Berill Trading”S.R.L., cu sediul în loc.Păsăreni, str.Principală, nr.294/A, jud.Mureş, cu aşezământ comercial în com.Acăţari, str.Principală, nr.123, jud.Mureş, număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş J-26/194/2002, cod fiscal Ro-14516606 – societate în insolvenţă reprezentată prin administrator special dl.Reinprecht Istvan , în condiţiile prevăzute de art.134 din Legea nr.85/2006. Constată că la masa credală a debitoarei nu a fost acceptată nicio creanţă. Revocă dispoziţiunile cuprinse în încheierea nr.442/c/25.08.2010 pronuţată de judecătorul sindic în dosarul nr.2679/1371/2010 al Tribunalului Comercial Mureş. Operaţiunile de administrare legal făcute asupra averii debitoarei pe parcursul procedurii judiciare specială de faţă îşi produc deplin efectele, iar drepturile dobândite până la revocare rămân neatinse, inclusiv dreptul administratorului judiciar dl.ec.Botoş Iacob Dorinel-practician în insolvenţă la remuneraţia în sumă de 2.000,oo lei fără taxa pe valoare adăugată. Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş - pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni, dar şi afişarea în extras la sediul Tribunalului Comercial Mureş. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 06 aprilie 2011, orele 12,oo, sala 84 a Tribunalului Comercial Mureş.
Amână pronunţarea la 6 aprilie 2011, orele 12,00, sala 84
Amână soluţionarea cererii formulată de administratorul judiciar desemnat pe seama debitoarei la data de 30.03.2011, orele 12,30, sala 84 în vederea îndeplinirii procedurii de citare faţă de părţile interesate prin BPI.
Admite cererea lichidatorului, stabileşte un ultim termen pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 2.03.2011, orele 12,30, sala 84.Porogă termenul de depunere şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la 16.02.2011.Stabileşte termen limită pentru promovarea contestaţiilor la tabelul preliminar cel târziu până la 21.02.2011 - data poştei.
Prorogă termenul de soluţionare a eventualor contestaţii la tabelul prleiminar de creanţe la data de 26.01.2011, orele 12,30, sala 84.
Constată imposibilitatea desemnării comitetului creditorilor. Menţine termenul stabilit la data de 17.11.2010, orele 12,30, sala 84 pentru soluţionarea eventualelor contestaţii faţă de tabelul prleiminar de creanţe. Stabileşte termen la data de 17.11.2010 şi pentru soluţionarea cererii formulată de debitoare prin administrator statutar.
..Admite cererea debitoarei S.C.”Berill Trading”S.R.L.Păsăreni şi, în consecinţă: Constată că debitoarea S.C.”Berill Trading”S.R.L.Păsăreni se află în încetare de plăţi. Deschide procedura generală a insolvenţei faţă de debitoarea S.C.”Berill Trading”S.R.L., cu sediul în com.Păsăreni, sat Păsăreni, str.Principală, nr.294/A, jud.Mureş, cu aşezământ comercial în com.Acăţari, str.Principală, nr.123, jud.Mureş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş sub nr. J-26/194/2002, având C.U.I.Ro-14516606. În temeiul art.11 alin.1lit.c) din Legea nr.85/2006 desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu dl.ec.Botoş Iacob Dorinel-practician în insolvenţă, cu sediul profesional în or.Ungheni, str.Principală, nr.67, sc.F, ap.10, jud.Mureş, având atribuţiile generale prevăzute de art.25 din Legea nr.85/2006; Stabileşte remuneraţia administratorului judiciar provizoriu la suma de 2.0000,oo lei noi, dar şi a spezelor avansate de el în beneficiul insolventei, pe toată perioada de observaţie a administrării judiciare provizorii ori potrivit negocierilor purtate cu debitoarea. Stabileşte în sarcina debitoarei/administratorulur statutar dl.Reinprecht Istvan-cetăţean maghiar cu domiciliul declarat în Ungaria, loc.Pecel, str.Rakoczi, nr.12/A, identificat cu P.A.seria ZB nr.996976 eliberat de autorităţile maghiare, cu domiciliul procesual ales în România, mun.Tg.Mureş, str.Înfrăţirii, nr.26, ap.12, jud.Mureş, obligaţia de a preda administratorului judiciar provizoriu gestiunea averii împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii în termen de 10 de zile de la primirea prezentei hotărâri judecătoreşti. Stabileşte în sarcina debitoarei/administratorului statutar obligaţia de a întocmi şi preda către administratorului judiciar provizoriu în termen de maxim 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri judecătoreşti, lista cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia procesuală de a convoca şi prezida prima adunare generală a acţionarilor insolventei în vederea desemnării administratorului special cel târziu până la data de 03 septembrie 2010. Administratorul judiciar provizoriu îndeplineşte toate atribuţiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006, acordând atenţie deosebită următoarelor obligaţii: 1. supravegherea actelor şi operaţiunilor inclusiv utilizarea, închirierea şi vânzarea bunurilor, efectuarea plăţilor care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, cu obligaţia de a informa judecătorul sindic despre aceste operaţiuni în cadrul raportului lunar ce se va întocmi în conformitate cu prevederile art.21 din Legea nr.85/2006 - art.20 alin.1lit.a) din Legea nr.85/2006. 2. Să convoace comitetul creditorilor pentru autorizarea efectuării actelor şi operaţiunilor care depăşesc condiţiile de exercitare a activităţii curente – art.49 alin.2 din Legea nr.85/2006. Administratorul judiciar provizoriu întocmeşte şi păstrează în mod regulat o listă cuprinzând toate actele şi operaţiunile încheiate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a elementelor de identificare a contractanţilor - art.46 alin.2 din Legea nr.85/2006. 3. Până la data de 08 octombrie 2010, cel târziu, întocmeşte şi înregistrează la registratura instanţei un raport amănunţit cu privire la cauzele care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, indicând totodată dacă există posibilităţi de reorganizare, ori, după caz, împrejurările care nu permit reorganizarea şi propunerea de intrare în faliment – art.20 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006. 3 indice 1. Până la data de 10 septembrie 2010 cel târziu, întocmeşte şi înregistrează la registratura tribunalului raportul cu propunerea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului, dacă constată că sunt întrunite condiţiunile prescrise de dispoziţiunile art.54 din Legea nr.85/2006; 4. În situaţia în care constată, din verificarea activităţii debitorului, existenţa unor transferuri frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor să formuleze acţiuni pentru anularea lor - art.20 alin.1 lit.h) din Legea nr.85/2006. 5. Să denunţe sau să menţină contractele în derulare, în vederea creşterii la maximum a averii debitorului – art.20 alin.1 lit.j) din Legea nr.85/2006. 6. Să notifice hotărârea de deschidere a procedurii, în conformitate cu prevederile art.33 alin.7 şi art.61-62din Legea nr.85/2006 tuturor creditorilor, către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş şi să publice o notificare privind deschiderea procedurii într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala averii debitorului. Notificarea către creditori va cuprinde termenele stabilite prin hotărâre, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă să fie admisibilă potrivit prevederilor art.61-62 din Legea nr.85/20061995. 7. Să convoace prima şedinţă a adunării creditorilor de îndată ce a identificat creditorii insolventei stabilind ordinea de zi în conformitate cu prevederile art.13 şi următoarele din Legea nr.85/2006, precum şi ale art.62 alin.1 lit.e) din acelaşi act normativ special. I. Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 08 octombrie 2010-data poştei. II. Stabileşte termen de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 15 octombrie 2010-data poştei. La 20 octombrie 2010 – în camera de consiliu, fără citarea părţilor – judecătorul sindic va stabili provizoriu componenţa comitetului creditorilor. Contestaţiile împotriva tabelului preliminar/suplimentar se vor depune la tribunalul comercial în termen de 5 zile de la publicarea acestuia în Buletinul procedurilor de insolvenţă. III.Stabileşte termen pentru definitivarea tabloului de creanţe la data de 17 noiembrie 2010, orele 12,3o, sala 84 a Tribunalului Comercial Mureş, termen la care judecătorul sindic va soluţiona şi eventualele contestaţii formulate împotriva tabelului preliminar al obligaţiilor societăţii debitoare şi pentru care creditorii, debitoarea şi administratorul judiciar provizoriu îl au în cunoştinţă. IV. Stabileşte termen la data de 03 septembrie 2010 în vederea verificării de către administratorului judiciar provizoriu desemnat a faptului dacă debitoarea a depus toate actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 sau este necesară completarea acestora şi pentru ca aceasta să facă dovada încheierii asigurării pentru răspundere profesională. V. Dispune notificarea prezentei hotărâri de către administratorul judiciar provizoriu debitoarei, creditoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, potrivit dispoziţiunilor art.61 din Legea nr.85/2006, pe seama averii debitoarei. Stabileşte data convocării primei adunări generale a creditorilor în termen de maxim 5 zile de la împlinirea termenului limită de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe, adică cel târziu până la data de 20 octombrie 2010, la locaţia şi orele fixate de administratorul judiciar provizoriu, urmând ca aceasta să se desfăşoare sub auspiciile dispoziţiilor art.13 din Legea nr.85/2006. Stabileşte următorul termen la data de 17 noiembrie 2010, orele 12,3o, sala 84 a Tribunalului Comercial Mureş, în vederea soluţionării eventualelor contestaţii faţă de tabelul preliminar al obligaţiilor insolventei. Cu drept de opoziţie în 10 zile de la publicarea notificării. Pronunţată în şedinţă publică din 25 august 2010, orele 15,oo, sala 84 a Tribunalului Comercial Mureş.