Dosar 2691/109/2010 din 13.07.2010

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2691/109/2010
Data dosar:
13.07.2010
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.10.2011 la ora 08:30

    Complet: C2A-AS-FOND
  • Respinge cererea

    Respinge cererea de lămurire şi completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 459/17.03.2011. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.10.2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 15.09.2011 la ora 12:00

    Complet: C2A-AS-FOND
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de reclamant prin care solicită amânarea cauzei fiind în imposibilitate de prezentare din motive medicale. Amână judecarea cauzei la data de 20.10.2011 Se reia procedura de citare cu reclamantul cu exemplar întâmpinare. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Septembrie 2011 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 30.06.2011 la ora 12:00

    Complet: C2A-AS-FOND
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de reprezentantul intimatei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de lămurire şi completare a sentinţei civile. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de reclamant în vederea angajării unui apărător. Amână judecarea cauzei la data de 15.09.2011 Se reia procedura de citare cu reclamantul. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iunie 2011 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 17.03.2011 la ora 13:00

    Complet: C2-AS-FOND
  • Amână cauza

    Respinge acţiunea. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 10.03.2011 la ora 13:00

    Complet: C2-AS-FOND
  • Amână cauza

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 17.03.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 13.01.2011 la ora 13:00

    Complet: C2-AS-FOND
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de reprezentantul intimatei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul notelor scrise. Prorogă discutarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată prin întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2011 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2011 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 04.11.2010 la ora 13:00

    Complet: C2-AS-FOND
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2011 în vederea comunicării către reclamant a întâmpinării şi înscrisurilor anexate. Se citează reclamantul. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Noiembrie 2010, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Flux dosar


Actualizare GRPD