G**** L***************
Recurent PetentC**** F*********
Recurent PetentC****** C******* D* F*** F****** A C****** M******* R*********** P*** P***** C******** A***************
IntimatC****** J******** D* F*** F****** A**** R*********** P*** P****** G******* D********
IntimatC**** F********** l* C*** A** S******* A********
Recurent PetentRespinge acţiunea, astfel cum a fost precizată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.09.2011.
Amână pronunţarea la 30 septembrie 2011. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 septembrie 2011.
În baza art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, din oficiu, dispune efectuarea unei adrese către Comisia Locală de Fond Funciar Mălureni, pentru a depune următoarele: 1. Hotărârea Comisiei Judeţene Argeş nr. 31/ 1991, 2. Anexa 3, poziţia 24 la HCJ nr. 31/ 1991 3. Anexa 15 poziţia 13 la HCJ nr. 31/1991, 4. actele care au stat la baza întocmirii HCJ 31/1991 – anexele şi poziţiile solicitate, 5. actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 853/ 2003 Anexa 53 Poziţia 48, 6. actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 174/ 2006 anexa 13 poziţia 1. Amână judecarea cauzei la data de 29 septembrie 2011 – Sala 2. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 07 iulie 2011.
În baza art. 156 Cod procedură civilă, admite cererea formulată de petenta G**** L***************. Acordă termen de judecată la data de 07 iulie 2011 – Sala 2, pentru a se comunica intimaţilor moştenitori ai defunctului Cioiu Alecsandru, cererea principală şi cererea precizatoare a acţiunii. Se comunică intimaţilor moştenitori ai defunctului Cioiu Alexandru, cererea principală şi cea precizatoare a acţiunii. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09 iunie 2011.
Dispune conceptarea în cauză, în calitate de intimaţi, a moştenitorilor defunctului Cioiu Alecsandru, decedat la data de 22.06.1999, după cum urmează: Cioiu Gherghina, Cioiu A. Toma, Cioiu A. Florin, Cioiu A. Ion-Alexandru, Cioiu A. Irina-Cristina (căsătorită Amzărescu), Cioiu A. Gheorghe, Cioiu A. Nicolae, Cioiu A. Maria-Daniela şi Păun A. Ionela şi citarea acestora la domiciliile indicate de petenţi, împreună cu copia cererii de introducere în cauză formulată de petenţi. Pune în vedere petenţilor să depună copii ale cererii de chemare în judecată şi ale actelor ataşate acesteia, precum şi ale cererii precizatoare a acţiunii, în nouă exemplare, pentru a fi comunicate intimaţilor moştenitori ai defunctului Cioiu Alecsandru, la următorul termen de judecată. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 09 iunie 2011- Sala 2. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14 aprilie 2011.
Se emite adresă către petenţii Guran Liliana-Brânduşa şi C**** F*********, pentru a face demersuri pentru a afla dacă intimatul Cioiu Alexandru a decedat, şi în caz afirmativ să depună copia certificatului de deces al acestuia şi o cerere de introducere în cauză a moştenitorilor acestuia, conform art. 243 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. De asemenea, să depună împuternicirea avocaţială pentru avocat Surdescu Alexandru, în prezentul dosar, cea de la dosarul ataşat referindu-se la un dosar al Judecătoriei Piteşti. Prorogă alte discuţii în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 14 aprilie 2011- Sala 2. Se citează petenţii şi intimaţii. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24 februarie 2011.
Dispune conceptarea şi citarea acestora, în calitate de intimaţi, a numiţilor Cioiu Alexandru şi Ivan Gabriela, cu copia cererii precizatoare şi a actelor ataşate. Admite cererea formulată de apărătorul petenţilor şi dispune amânarea cauzei la data de 24 februarie 2011- Sala 2. Se citează intimatele Comisia Locală de Fond Funciar Mălureni şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, cu copia cererii precizatoare formulată de petenţi. Se citează petenţii la domiciliul procesual ales din Bucureşti, str. Pictor Ştefan Dimitrescu nr. 15, bl. 13, sc. 1, et. 3, ap. 10, la Cabinet Av. Surdescu Alexandru şi la domiciliile indicate în acţiune. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16 decembrie 2010.
În baza art. 107 raportat la art. 85 Cod procedură civilă, dispune amânarea cauzei la data de 16 decembrie 2010- Sala 2. Se citează intimata Comisia Locală de Fond Funciar Mălureni, cu menţiunea pentru factorul poştal de a efectua toate menţiunile în dovada de îndeplinire a procedurii de citare, conform art. 100 Cod procedură civilă, sub sancţiunea amendării. Se citează petenţii la domiciliul procesual ales din Bucureşti, str. Pictor Ştefan Dimitrescu nr. 15, bl. 13, sc. 1, et. 3, ap. 10, la Cabinet Av. Surdescu Alexandru, împreună cu copia întâmpinării formulate de intimata Comisia Locală de Fond Funciar Mălureni şi actele ataşate acesteia din dosarul nr. 8654/280/2010 al Judecătoriei Piteşti, ataşat. Se emite adresă petenţilor pentru a depune o precizare a acţiunii cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv: 1. să precizeze ce acte solicită să fie anulate (doar procesul verbal de punere în posesie nr. 1527/10.03.2009 sau şi fişa cu date pentru Titlu de proprietate la care se face referire în acţiune). 2. să precizeze la lit. b din acţiune pentru ce moştenitori, pentru ce suprafeţe şi de pe urma căror autori solicită emiterea titlului de proprietate; 3. dacă înţeleg să se judece în contradictoriu cu Cioiu Alexandru şi Ivan Gabriela şi, în caz afirmativ, să precizeze domiciliul şi să depună copii ale acţiunii şi ale actelor ataşate pentru a fi comunicate. Se citează intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04 Noiembrie 2010
În baza art. 107 raportat la art. 85 Cod procedură civilă, dispune amânarea cauzei la data de 04 noiembrie 2010- Sala 2. Se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23 Septembrie 2010.