Dosar 271/84/2010 din 15.01.2010

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 271/84/2010
Data dosar:
15.01.2010
Instanta:
Tribunalul Sălaj
Departament:
CIVIL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.04.2021 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite raportul final întocmit de lichidatorul judiciar I.IPURL Zalău ?i cererea acestuia pentru închiderea procedurii insolven?ei. Dispune închiderea procedurii insolvenţei prin faliment a debitorului I. B. SRL Zalău. Dispune radierea debitorului persoană juridică din Registrul comer?ului. Prezenta se notifică direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii de închidere a procedurii. Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. Executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 15.04.2021.

    Hotarare 328/2021 din 15.04.2021
  • Sedinta din data de 13.04.2021 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area în cauză pentru data de 15.04.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.04.2021
  • Sedinta din data de 06.04.2021 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area în cauză pentru data de 13.04.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2021
  • Sedinta din data de 02.03.2021 la ora 09:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru convocarea adunării creditorilor

    Incheiere de sedinta din 02.03.2021
  • Sedinta din data de 03.11.2020 la ora 09:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru data de 02.03.2021, în vederea continuării procedurii

    Incheiere de sedinta din 03.11.2020
  • Sedinta din data de 22.06.2020 la ora 14:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru data de 03.11.2020, termen acordat în vederea continuării procedurii

    Incheiere de sedinta din 22.06.2020
  • Sedinta din data de 05.05.2020 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Termen preschimbat

    Suspendată de drept conform prevederilor art.63 alin.11 din Decretul Preşedintelui României nr.240/2020 din 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14.04.2020 întrucât nu are unul dintre obiectele prevăzute de art.1 din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Cluj nr. 26 din 30 martie 2020 şi adresei nr.6510/26.03.2010 a Consiliului Superior al Magistraturii

  • Sedinta din data de 04.02.2020 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    termen acordat la solicitarea lichidatorului judiciar în vederea contiunării procedurii

    Incheiere de sedinta din 04.02.2020
  • Sedinta din data de 05.11.2019 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    termen acordat la solicitarea lichidatorului judiciar în vederea continuării procedurii debitoarei

    Incheiere de sedinta din 05.11.2019
  • Sedinta din data de 02.07.2019 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    termen acordat la solicitarea lichidatorului în vederea continuării procedurii

    Incheiere de sedinta din 02.07.2019
  • Sedinta din data de 02.04.2019 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    termen acordat la solicitarea lichidatorului judiciar în vederea continuării valorificării bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 02.04.2019
  • Sedinta din data de 21.01.2019 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    termen acordat la solicitarea lichidatorului judiciar în vederea continuării procedurii

    Incheiere de sedinta din 21.01.2019
  • Sedinta din data de 02.10.2018 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    termen acordat la solicitarea lichidatorului judiciar în vederea continuării procedurii privind valorificarea bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 02.10.2018
  • Sedinta din data de 04.06.2018 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    termen acordat pentru continuarea valorificării bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 04.06.2018
  • Sedinta din data de 05.03.2018 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    termen acordat pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 05.03.2018
  • Sedinta din data de 04.12.2017 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    termen acordat pt. continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 04.12.2017
  • Sedinta din data de 04.09.2017 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    termen acordat pentru continuarea procedurilor privind valorificarea bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 04.09.2017
  • Sedinta din data de 10.04.2017 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    Termen acordat pentru continuarea valorificării bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 10.04.2017
  • Sedinta din data de 16.01.2017 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    continuarea procedurii cu vânzarea bunurilor

    Incheiere de sedinta din 16.01.2017
  • Sedinta din data de 05.09.2016 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    pt. cont. procedurilor

    Incheiere de sedinta din 05.09.2016
  • Sedinta din data de 16.05.2016 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    termen acordat pt. valorificarea bunurilor deb.

    Incheiere de sedinta din 16.05.2016
  • Sedinta din data de 18.01.2016 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    pt. cont. procedurii

    Incheiere de sedinta din 18.01.2016
  • Sedinta din data de 05.10.2015 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    pt. cont. valorificării bunurilor

    Incheiere de sedinta din 05.10.2015
  • Sedinta din data de 15.06.2015 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    pt. continuarea val. bunurilor

    Incheiere de sedinta din 15.06.2015
  • Sedinta din data de 20.04.2015 la ora 08:30

    Complet: I 1
  • Amână cauza

    pt. continuarea valorificării bunurilor

    Incheiere de sedinta din 20.04.2015
  • Sedinta din data de 19.01.2015 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    pt. contoinuarea procedurilor

    Incheiere de sedinta din 19.01.2015
  • Sedinta din data de 24.11.2014 la ora 11:00

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    pt. continuarea procedurii valorificării bunurilor

    Incheiere de sedinta din 24.11.2014
  • Sedinta din data de 06.10.2014 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    pt. continuarea procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 06.10.2014
  • Sedinta din data de 16.06.2014 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    continuarea valorificării bunurilor

    Incheiere de sedinta din 16.06.2014
  • Sedinta din data de 17.03.2014 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    pentru continuarea valorificării bunurilor

    Incheiere de sedinta din 17.03.2014
  • Sedinta din data de 06.01.2014 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    termen acordat în vederea continuării procedurilor

    Incheiere de sedinta din 06.01.2014
  • Sedinta din data de 16.09.2013 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii şi finalizarea vânzării bunurilor debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 16.09.2013
  • Sedinta din data de 08.05.2013 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii şi finalizarea vânzării bunurilor debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 08.05.2013
  • Sedinta din data de 06.03.2013 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii şi finalizarea vânzării bunurilor debitoarei. Lichidatorul judiciar va convoca Adunarea creditorilor din două în două săptămâni cu ordinea de zi reevaluarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 06.03.2013
  • Sedinta din data de 09.01.2013 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii şi finalizarea vânzării bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 09.01.2013
  • Sedinta din data de 17.10.2012 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii şi finalizarea vânzării bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 17.10.2012
  • Sedinta din data de 20.06.2012 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii şi finalizarea vânzării bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 20.06.2012
  • Sedinta din data de 11.04.2012 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii şi finalizarea vânzării bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 11.04.2012
  • Sedinta din data de 08.02.2012 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea cererii de angajare a răspunderii administratorilor

    Incheiere de sedinta din 08.02.2012
  • Sedinta din data de 23.11.2011 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Lazoc_
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea cererii de angajare a răspunderii administratorilor

    Incheiere de sedinta din 23.11.2011
  • Sedinta din data de 28.09.2011 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Balazs
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea cererii de angajare a răspunderii administratorilor

    Incheiere de sedinta din 28.09.2011
  • Sedinta din data de 01.06.2011 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Balazs
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea contestaţiei şi a cererii de angajare a răspunderii administratorilor

    Incheiere de sedinta din 01.06.2011
  • Sedinta din data de 05.05.2011 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Balazs
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea cererii de angajare a răspunderii administratorilor

    Incheiere de sedinta din 05.05.2011
  • Sedinta din data de 17.03.2011 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Balazs
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea cererii de angajare a răspunderii administratorilor

    Incheiere de sedinta din 17.03.2011
  • Sedinta din data de 10.02.2011 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Balazs
  • Amână cauza

    termen acordat de instanţă pentru întocmirea planului de distribuire ca urmare a valorificării bunurilor debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 10.02.2011
  • Sedinta din data de 13.01.2011 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Balazs
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii şi finalizarea vânzării bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 13.01.2011
  • Sedinta din data de 10.09.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Balazs
  • Amână cauza

    pentru vânzarea bunurilor din patrimoniul debitoarei, întocmirea planului de distribuire şi depunerea raportului final respectând principiul celerităţii

    Incheiere de sedinta 2 din 10.09.2010
  • Sedinta din data de 04.06.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Balazs
  • Soluţionare

    Admite cererea şi dispune începerea procedurii falimentului. Numeşte lichidator judiciar pe I******** I****.

    2834 din 04.06.2010
  • Sedinta din data de 07.05.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Balazs
  • Amână cauza

    pentru constituirea legală a completului de judecată

    din 07.05.2010
  • Sedinta din data de 26.02.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet faliment Balazs
  • Soluţionare

    Admite cererea, dispune deschiderea procedurii insolvenţei şi numeşte administrator judiciar pe I******** I****.

    678 din 26.02.2010

Flux dosar


Actualizare GRPD