D*** C******
Intimat PârâtO******* S*****
Recurent ReclamantRespinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.02.2011.
În baza art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei până la precizarea de către reclamant a obiectului cererii de chemare în judecată. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.10.2010.
Redistribuie spre competentă soluţionare completului C.13. Amână judecarea cauzei la data de 22.10.2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul. Dată în şedinţa publică azi, 20 septembrie 2010.
Pune în vedere reclamantului să ca până la termenul viitor să precizeze în scris, obiectul cererii de chemare în judecată, cadrul procesual, motivele pe care îşi întemeiază cererile şi temeiul legal al cererii, sub sancţiunea suspendării judecăţii, sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 20 septembrie 2010, ora 8,30, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28 iunie 2010.
Pune în vedere reclamantului să depune la dosar un certificat de moştenitor, actul de vânzare cumpărare sau orice acte de proprietate deţine, sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 28 iunie 2010, ora 12,00, pentru când reclamantul va fi citat cu menţiunea de a achita taxă de timbru de 179 lei şi timbru judiciar de 3 lei, aferente cererii de chemare în judecată şi pentru când se va cita pârâtul de la adresa mai sus indicată. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25 mai 2010.