P******* C****** B**** A*** A******** V*******
ReclamantA*** L******
PârâtAdmite in parte acţiunea în restituire
Amână cauza în vederea efectuării unei adrese către reclamant cu menţiunea de a depune modul de calcul al prejudiciului stabilit în sarcina pârâtei.
Dispune sesizarea instanţei de contencios administrativ pentru soluţionarea excepţiei invocate de pârât privind nelegalitatea actului administrativ pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea, respectiv Decizia nr.15/14.05.2010 a Curţii de Conturi a României-Camera de Conturi Caraş-Severin. Suspendă judecata cauzei privind pe reclamantul PRIMARUL COMUNEI BĂNIA-dl. Albu Alexandru Vichentie în contradictoriu cu pârâta A*** L******, având ca obiect acţiune în răspundere patrimonială, până la soluţionarea de către instanţa de contencios administrativ a excepţiei de nelegalitate. Dispune trimiterea întregului dosar la compartimentul registratură, în vederea repartizării aleatorii pe Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.11.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 15.11.2010, pentru când se recitează reclamantul cu un exemplar al completării la întâmpinare formulată de pârâtă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.10.2010.
Dispune comunicarea către reclamant a exemplarului doi al întâmpinării. Constată desfiinţat completul de judecată C.3. Repartizează cauza completului de judecată C.4 civil, la termenul de judecată din 18 octombrie 2010.