Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admis apelul declarat de inculpatul Ciurdea Dumitru-Dănuţ împotriva sentinţei penale nr. 1158 din 26 noiembrie 2009 a Judecătoriei Dorohoi. Desfiinţează în parte sentinţa apelată, în sensul că, în temeiul art. 861 şi art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 5 ani, care se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte lunar la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Botoşani, conform programării; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 863 alin. 3 Cod penal, impune condamnatului şi respectarea obligaţiei de a nu se apropia de părţile vătămate Voitovici Viorica Carmen şi Şutac Verona şi de a nu intra în legătură cu martorii Zaharia Valeriu şi Aroşoaie Constantin. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. 2 Cod penal, în sensul că dacă nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere prevăzute de lege şi obligaţiile stabilite de instanţă, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare dp. 75 A din 13.04.2010Constatând lipsă de procedură cu partea vătămată Sutac Verona, care nu a fost citată în cauză, se va acorda un nou termen de judecată, pentru când se va introduce în cauză şi se va cita partea vătămată Şutac Verona
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul inculpatului apelant.