G******** A*** M****
IntimatC*** D* P***** A M*********** B********
RecurentAdmite acţiunea precizată. Anulează decizia nr. 244784/29.04.2010 privind acordarea pensiei anticipată parţială emisă de Casa de pensii sector 2 Bucureşti. Obligă intimata să emită o nouă decizie de acordare a pensiei anticipată parţială prin care să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei prin valorificarea veniturilor suplimentare menţionate în adeverinţa nr. 67/10.02.2010 emisă de ISPH SA urmând a înscrie un număr total puncte realizate în perioada 109.1975-1.04.2010 de 37,30653, un punctaj mediu anual la 1.04.2010 de 1,35660 puncte, un stagiu complet de cotizare de 27 ani şi 6 luni, un număr de 25 luni de anticipare şi un cuantum al pensiei anticipată parţială cuvenită de 895 lei la 1.04.2010 (de 995 lei pentru limită de vârstă la care se aplică un procent de diminuare de 0,40% pe lună de anticipare, reţinând o diminuare de 10%, respectiv 100 lei). Obligă intimata la plata drepturilor de pensie cuvenite conform prezentei hotărâri în cuantum de 895 lei lunar, începând cu data de 16.11.2011 până la achitarea efectivă. Omologhează raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Coiculescu Athanasie şi depus la filele 43-64 dosar, ca făcând parte din prezenta sentinţă. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1900 lei reprezentând onorariu expert şi onorariu avocat, conform chitanţelor depuse la dosar. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.12.2011.
pentru precizarea acţiunii