B*** A**
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** R******* R*********** D* P*****
PârâtC****** J******** D* F*** F****** T**** D** C***** P********** T****
PârâtAdmite cererea.
Având nevoie de timp pentru a delibera va amâna pronunţarea pentru data de 28.06.2011.
Amendarea reprezentantului Primăriei com. Racoviţa, n, cu amendă judiciară în valoare de 200 lei, având în vedere că nu s-a conformat celor dispuse de instanţă. Revenirea cu adresă către Primăria Racoviţa pentru a comunica, în copie certificată, procesele verbale de punere în posesie, iar în cazul în care acestea nu există să se răspundă şi în acest sens.
Amana judecarea cauzei la data de 17 mai 2011, termen pentru care se va comunica întâmpinarea.
Amana judecarea cauzei la data de 19 aprilie 2011, termen în vederea repetării adresei către primăria Racoviţa.
Pentru efectuarea unei adrese către Primăria comunei Racoviţa pentru a depune copia dosarului administrativ şi întâmpinare şi se vor cita pârâtele.
Având în vedere Hotărârea nr.10/01.11.2010 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Lugoj, prin care s-a dispus închiderea completului de judecată nr. 4, dat fiind faptul că judecătorul titular al acestui complet se află în concediu prenatal, prezenta cauză a fost transferată spre instrumentare, şi soluţionare Completului nr. 8 Acordă termen de judecată la data de 26.01.2011, pentru când se vor cita pârâtele
Pentru ca apărătoarea reclamantei să depună la dosar împuternicire avocaţială şi se vor cita pârâtele, pârâta I cu menţiunea de a depune dosarul administrativ.