L*** V*******
Recurent InculpatD****** A**
Parte vătămatăÎn baza art.208(1) – 209(1), lit. a, g, i Cpen cu aplic. 37, lit.b condamnă pe inculpatul L*** V******* la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 192(2) Cpen cu aplic art. 37 lit. b Cpen condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza art. 33 lit.a Cpen dispune contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare. În baza art. 350 Cpp menţine starea de arest. În baza art. 88 Cpen deduce din pedeapsa aplicată starea de reţinere şi arest preventiv din 12.04.2010 la zi. În baza art. 71 Cpen interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64, lit.a teza a 2a şi şit.b cp. Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191(1) Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare în folosul statului. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 22.12.2010
pt. a delibera
În baza art. 300 ind.2 Cod proc.pen. rap. la art. 160 ind. b Cpp, menţine ca fiind legala si temeinica arestarea preventiva a inc. L*** V*******, fiul lui Gheorghe şi Iordana, născut la data de 20.07.1986, în Bucureşti, Sector 2, CNP: *********0028, domiciliat în Găneasa, Sat Găneasa, Judeţul Ilfov, arestat în baza MAP nr. 11/13.04.2010 emis de Judecătoria Cornetu. Termen de fond 10.12.2010, ora 08:30, sala 214, C 5, cu citarea părţilor. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.11.2010
Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător BUŞU CONSTANTINA. Înaintează dosarul completului C5, în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive conform art. 300 ind. 2 Cpp.
În temeiul art. 344 Cpp, repune cauza pe rol în vederea soluţionării cererii de abţinere pentru cazul de incompatibilitate prev. de art. 48 lit a Cpp. Termen de soluţionare în camera de consiliu penal 12.11.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.11.2010.
Amână pronunţarea la data de 05.11.2010.
Asupra fondului cauzei: Emite mandat de aducere pentru martorul din rechizitoriu Stanciu Viorel şi partea vătămată D****** A**. Amână cauza şi acordă termen la data de 29.10.2010, ora 08:30, sala 214, C 5b. Citează inculpatul prin administraţia locului de deţinere – Penitenciarul Rahova, partea vătămată D****** A** şi martorul din rechizitoriu Stanciu Viorel, şi cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.09.2010. Asupra stării de arest: În baza art. 300 ind.2 Cod proc.pen., menţine ca fiind legala si temeinica arestarea preventiva a inc. L*** V*******, arestat în baza MAP nr. 11/13.04.2010 emis de Judecătoria Cornetu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 ore de la pronunţate pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17.09.2010. ora.22.00
Deliberând, în vederea audierii martorilor lipsă la acest termen, urmează a amâna cauza şi a acorda termen. În baza art. 300 ind.2 Cod proc.pen., menţine ca fiind legala si temeinica arestarea preventiva a inc. L*** V*******, fiul lui Gheorghe şi Iordana, născut la data de 20.07.1986, în Bucureşti, Sector 2, CNP: *********0028, domiciliat în Găneasa, Sat Găneasa, Judeţul Ilfov, arestat în baza MAP nr. 11/13.04.2010 emis de Judecătoria Cornetu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 ore de la pronunţate pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică azi, 06.08.2010.
Asupra fondului cauzei: Deliberând faţă de lipsa de procedură cu partea vătămată, având în vedere că procesul – verbal de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta nu a fost depus la dosar, în temeiul art. 291 Cpp, va dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, pentru când martorul din rechizitoriu Stanciu Viorel va fi citat cu citaţie şi mandat de aducere. Asupra stării de arest: În baza 300 ind. 2 Cpp, menţine ca fiind legală şi temeinică arestarea preventivă a inculpatului L*** V*******, arestat în baza MAP nr. 11/13.04.2010, emis de Judecătoria Cornetu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.07.2010.
Deliberând, în vederea administrării probatoriului încuviinţat, urmează a amâna cauza şi a acorda termen, motiv pentru care
În temeiul art. 300 ind. 1 C.p.pen. menţine ca fiind legală şi temeinică arestarea preventivă a inculpatului: - L*** V*******, Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.05.2010.