D**** C********* C******** S******
PetentÎn baza art. 135, 137 C.p. admite cererea. Dispune reabilitarea judecătorească. Cu recurs. pronunţată în şedinţă publică azi, 12.11.2010.
amână pronunţarea la 12.11.2010
Amână pronunţarea la data de 08.11.2010
Deliberând, instanţa va dispune emiterea unei adrese la Judecătoria Buftea - Biroul Executări Penale, în sensul celor solicitate de reprezentantul Ministerului Public, urmând ca, faţă de lipsa de procedură cu petentul, în temeiul art. 291 Cpp, să dispună amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, pentru când se va cita petentul ca în precedent.
Deliberând, în vederea justei soluţionări a cauzei, va dispune emiterea unei adrese la Serviciul de Cazier Judiciar din cadrul I.G.P.R., cu solicitarea de a se comunica un extras de pe fişa de cazier judiciar actualizată a petentului, urmând a dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, pentru când va pune în vedere petentului să depună la dosar dovada achitării cheltuielilor judiciare la care a fost obligat prin Sentinţele Penale nr. 866/29.04.1999 nr. 2099/09.12.1999 pronunţate de Judecătoria Buftea şi prin Sentinţa Penală nr. 910/12-06.2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.