S* F****** S* P******
ReclamantL**** M*****
PârâtConstata perimata actiunea. Cu recurs în 5 zile de la pronuntre . Pronuntata în sedinta publica azi 08.05.2012
În temeiul art. 155 ind. 1 c.pr.civ. suspendă judecata cauzei până la data la care reclamanta se va conforma încheierii de şedinţă din 18.11.2010. Cu recurs cât timp durează suspendarea. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.01.2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Ia act de faptul că pârâtul nu s-a prezentat la acest termen de judecată, în vederea administrării probei cu interogatoriu, deşi a fost citat în acest sens. Se emite adresă către societatea reclamantă să depună la dosar actele adiţionale la contractul individual de muncă, în cazul în care există, să precizeze perioada în care pârâtul a fost angajatul societăţii şi copie certificată de pe carnetul de muncă al pârâtului, cu menţiunile la zi. Se emite adresă către pârât să depună la dosar copie certificată de pe carnetul de muncă, cu menţiunile la zi. Amână judecarea cauzei la data de 20.01.2011 Se citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtului. Respinge proba testimonială solicitată de reclamantă prin acţiune. Se emite adresă către reclamantă pentru a-i comunica probele încuviinţate de către instanţă şi pentru a depune la dosar interogatoriul care urmează a fi administrat pârâtului. Amână judecarea cauzei la data de 18.11.2010 Se citează părţile, pârâtul cu menţiunea de a se prezenta la instanţă în vederea administrării probei cu interogatoriu. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.