B****** D*****
Apelant InculpatS*** C** D********** S*** C******
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de inculpatul B****** D*****, împotriva sentinţei penale nr. 56 din data de 18.02.2010 pronunţată de Judecătoria curtea de Argeş în dosarul nr. 2796/216/2009, intimată-parte civilă fiind S*** C** D********** S*** C******. Desfiinţează în parte sentinţa în sensul că înlătură obligarea la despăgubiri civile şi constată prejudiciul acoperit. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 50 lei reprezentând 25% din onorariul de avocat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 1180/16.03.2010, va fi suportată din fondurile MJLC. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.06.2010, la Tribunalul Argeş-Secţia penală.
Amână judecarea cauzei la data de 01 iunie 2010, la cererea apelantului – inculpat, pentru a depune la dosar înscrisuri în circumstanţiere şi pentru a achita prejudiciul cauzat părţii civile. Se citează intimata-parte civilă S*** C** D********** S*** C******. potrivit dispoziţiilor art. 175-181 Cod procedură penală. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04 mai 2010 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Amână judecarea cauzei la data de 04 mai 2010 pentru lipsă de procedură cu intimata-parte civilă. Admite cererea de lipsă de apărare formulată de apelantul-inculpat B****** D*****, ca fiind legală Se citează intimata-parte civilă S*** C** D********** S*** C******. potrivit disp. art. 175-181 Cod pr. pen. Menţine delegaţia apărătorului din oficiu Preda Cecilia pentru apelantul-inculpat. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 06 aprilie 2010 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Amână judecarea cauzei la data de 06 aprilie 2010 pentru lipsă de procedură cu intimata-parte civilă. Se citează intimata-parte civilă S*** C** D********** S*** C******. potrivit disp. art. 175-181 Cod pr. pen. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2010 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.