B********* T******
ContestatorF********* A**********
Intimat moştenitorii pârâtei COCONU MARIA-DECEDATĂD****** V*******
Intimat moştenitorii pârâtei COCONU MARIA-DECEDATĂC**** D********
Intimat moştenitorii pârâtei COCONU MARIA-DECEDATĂB**** S** M****
Intimat moştenitorii defunctei BĂLOI VASILICAD.Civ. 1019 R Respinge ca nefondată contestaţia în anulare. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astazi 10.12.2010.
amânată judecarea cauzei, faţă de cererea formulată de contestator, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât se află în imposibilitate de a se prezenta fiind prezent într-o altă cauză aflată de rolul ÎCCJ.
amână judecarea cauzei la cererea petentului B********* T******, pentru a lua cunoştinţă de hotărârea împotriva căreia a formulat contestaţie în anulare, precum şi faţă de lipsa de procedură cu intimaţii Cojocaru Bobiţă şi Ciorac Maria, totodată punînd în vedere petentului să depună adresele de domiciliu ale acestora, sub sancţiunea suspendării conform art. 155/1 CPC.