H***** G****** V*******
InculpatH***** M*****
Reprezentant legalÎn baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art.99 şi urm. cu aplic. art. 74 lit. a) şi c) Cod penal şi art. 76 lit. d) Cod penal, condamnă inculpatul HAIMAN GABRIEL – VALENTIN, CNP-*********0049, la 3 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal pe durata pedepsei. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare pe o durata de 9 luni reprezentând termen de încercare potrivit art. 110 Cod penal. În baza art. 359 Cod pr. penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate. În baza art. 191 alin. 1 Cod pr. penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat (300 lei cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale, 300 lei cheltuieli judiciare din cursul judecăţii din care onorariul apărătorului din oficiu u.p. –av. Barău Tudor în cuantum de 200 lei şi suma de 200 lei onorariu apărătorului din oficiu în faza de judecată – av. Sârbu Ioana, se va vira din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tulcea). Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 mai 2010.
Amână pronunţarea în cauză la data de 21 mai 2010
Amână pronunţarea în cauză la data de 18 mai 2010.