A******** H*********
PetentAdmite cererea
Amână pronunţarea la data de 25.11.2010. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.11.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 18.11.2010, C3PJ, sala 22, ora 9.00, pentru când petenta are termen în cunoştinţă prin reprezentantă şi va indica prin act adiţional, potrivit art. 6 lit. g din OG nr. 26/2000, componenţa nominală a consiliului director, va explicita din cuprinsul statutului: la art. 8, scopul privind gospodărirea fondurilor; la art. 11, obiectivele arătate la lit. m) şi n), veniturile şi cheltuielile asociaţiei menţionate la art. 48 lit. b), d) şi art. 49 lit. a); va înlătura din cuprinsul actelor constitutive toate menţiunile legate de urmărirea unui scop economic, scopul trebuind să fie nepatrimonial, în concordanţă cu prevederile art. 1 şi art. 4 din OG nr. 26/2000; va depune la dosar acordul băncii cu privire la stabilirea sediului petentei în imobilul indicat în contractul de comodat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.11.2010.