S***** A**
ReclamantS**** M****** A******
PârâtS***** A**
ReclamantAdmite excepţia de netimbrare şi, pe cale de consecinţă: Anulează acţiunea, ca netimbrată.
Amână judecarea cauzei la data de 24.05.2011, termen dat în cunoştinţa reclamantei, pentru când se va cita pârâta cu un exemplar al înscrisurilor depuse de avocatul reclamantei şi pentru când reclamanta va achita taxa de timbru ce se va stabili de instanţă în funcţie de valoarea stabilită prin expertiză, de către Camera Notarilor Publici. Notă: După dezbateri instanţa procedează la stabilirea taxei de timbru, potrivit expertizei întocmită de Camera Notarilor Publici Timişoara şi constată că valoarea terenului din litigiu, conform acestei expertize este de 1.500 Euro/ha. Întrucât terenul din litigiu are suprafaţa de 2 ha şi 3000 mp, valoarea totală a acestuia este de 3.450 Euro, respectiv 14.782,56 lei (raportat la cursul valutar, de la data introducerii acţiunii, de 4,2848 lei/ 1 Euro), iar taxa de timbru datorată, în conformitate cu prevederile art.2, alin.1 din Legea nr.146/1997, este de 997,95 lei. Prin urmare, constată necesară citarea reclamantei cu menţiunea de a face dovada achitării taxei de timbru în valoare de 997,95 lei şi a timbrului judiciar în valoare de 5 lei, până la termenul următor, sub sancţiunea anulării acţiunii, ca netimbrată.