P******* C****** R******* L****** M****
ReclamantM****** P**** Ş*****
PârâtConstată perimată cererea.
În baza art.155/1 C.pr.civilă suspendă judecata.
Amână judecarea cauzei la data de 23.11.2010 termen pentru care se vor cita părţile lipsă. Dispune citarea reclamantului cu menţiunea de a preciza, în mod clar, cuantumul creanţei, atât în ceea ce priveşte componenţa cât şi titlul prin care s-a fost acordat pârâtului drepturile contestate, pentru fiecare spor în parte, şi dacă suma menţionată în acţiune este suma brută sau netă- sub sancţiunea dispoziţiilor art.1551 C.pr.civilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 12.10.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 12.10.2010 termen pentru care se vor cita părţile lipsă. Dispune citarea pârâtului cu exemplarul al doilea al acţiunii şi cu menţiunea de a formula Întâmpinare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 03.09.2010.