D****** F******
PetentC*** J******* D* P***** A****
IntimatIa act de renunţarea reclamantei la judecata cauzei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţatăîn şedinţa publică azi, 12.05.2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la 12.05.2011, pentru când emite adresă către contestatoare, cu menţiunea de a –şi preciza acţiunea sub aspectul indicării obiectului dedus judecăţii cauzei, a deciziei de pensie pe care o contestă, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei prevăzută de art. 1551c.pr.civ, precum şi pt. a-i aduce la cunoştinţă faptul că, reprezentantul intimatei a precizat că debitul datorat de contestatoarei s-a compensat cu sumele de bani datorate de intimată acesteia, contestaţia rămânând astfel fără obiect. Totodată va preciza dacă înţelege să mai continue judecata cauzei. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Martie 2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de contestatoare, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pt. a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi de cel al înscrisurilor care i-au fost comunicate de reprezentantul intimatei. Amână judecarea cauzei la 03.03.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Ianuarie 2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.