C***** S****** O******
ReclamantN***** M*******
PârâtA******** F************ R*****
PârâtAdmite excepţia netimbrării. Anulează acţiunea formulată de reclamantul C***** S****** O******, împotriva pârâtului N. M. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2010.
În temeiul disp.art.107 Cod procedură civilă acordă termen pentru lipsă de procedură cu reclamantul. Se reia procedura de citare cu părţile, reclamantul urmând a fi citat cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4233 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei sub sancţiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, modificată. Amână judecarea cauzei la data de 15.10.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2010
Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.09.2010, în vederea soluţionării cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina reclamantului prin încheierea de şedinţă din data de 30.04.2010. În conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Legea 146/1997 R, înaintează compartimentului Registratură al instanţei, cererea de reexaminare taxă judiciară de timbru formulată de reclamantul C***** S****** O******, astfel cum a fost calificată de instanţă, în vederea repartizării aleatorii, pentru soluţionare. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2010.
În temeiul disp.art.246 Cod procedură civilă ia act de renunţarea reclamantului C S O la judecată faţă de pârâta A F R, cu sediul în Municipiul Bucureşti, strada Academiei, nr.39.41, sector 1. În temeiul disp.art.156 Cod procedură civilă şi art.6 paragraful 1 din CEDO încuviinţează cererea formulată în scris şi depusă la dosar de reclamant, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător. Se reia procedura de citare cu reclamantul şi cu pârâtul N M, reclamantul urmând a fi citat cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4233 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei sub sancţiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, modificată. Amână judecarea cauzei la data de 25.06.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2010.