C******* A*****
InculpatO***** D**** C*****
InculpatC******** E******
Parte civilăR****** G******* D***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul O.D.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului O.D.C. şi stabileşte termenul de încercare de 5 ani.Condamnă pe inculpatul C.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului C.A. şi stabileşte termenul de încercare de 5 ani.Admite acţiunea civilă formulatăde partea civilă C.E. şi obligă inculpaţii în solidar la plata sumei de 2500 lei reprezentând daune materiale.Admite acţiunea civilă formulatăde partea civilă R.G.D. şi obligă inculpaţii în solidar la plata sumei de 400 lei reprezentând daune materiale.Obligă fircare inculpat la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare.
Amana pronuntarea la 06.09.2011.
Lipsa martorului C.A.N. fata de care s-a dispus aplicarea sanciunii amenzii de 3000 lei pentru lipsa nejustificata la acest termen. Respinge cererea de reexaminare formulata de agentul de politie T.M. ca neintemeiata si aplica acestuia o noua sanctiune a amenzii de 1000 lei pentru neexecutarea mandatului de aducere emis fata de martor pentru acest termen.
Lipsa martorului C.A. Amendarea organului de politie de la Postul de Politie M.C.
Lipsa martorului C.A.N. Citarea cu mandat si prin procedura telefonica.
Lipsa martorului C.A.N. Aducerea cu mandat.
Emiterea unei adrese catre Serviciul de evidenta a persoanelor pt. a se solicita comunicarea domiciliului martorului C.A.N. Aducerea cu mandate a martorilor C.A.N. si C.E.D.
Aducerea cu mandat a martorilor lipsa.
Aducerea cu mandate a martorilor lipsa.
Angajare aparatori alesi de catre inculpati.