P** E******
ReclamantB**** R********* S*
Pârât-conexează dosarul nr. 2874/289/2010 la dosarul nr. 2873/289/2010;
Instanta in temeiul art. 164 al.3 Cod procedură civilă dispune transpunerea dosarului la C6 la data de 20.01.2011 în vederea conexării celor două dosare.
-acordarea unui termen în vederea studierii întâmpinării. - reclamanta va depune la dosarul cauzei dovada trimiterii cererii prin poştă. - citarea pârâtei.
-acordarea unui termen în vederea achitării taxei de timbru în sumă de 194 lei, sub sancţiunea anulării acţiunii ca netimbrată şi a cauţiunii pentru cererea de suspendare 5% din suma ce se execută silit. -la termenul următor instanţa va invoca excepţia tardivităţii depunerii opoziţiei la executare. - reclamanta va depune la dosarul cauzei dovada trimiterii cererii prin poştă. - citarea pârâtei.