Dosar 28807/215/2010 din 05.10.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 28807/215/2010
Data dosar:
05.10.2010
Instanta:
Judecătoria Craiova
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.01.2011 la ora 08:30

    Complet: P6
  • Soluţionare

    În baza art. 86 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 74 C.pen. şi art. 76 lit. e C.pen. şi art. 320/1 alin. 7 C.p.p. Condamnă inculpatul R*** N****** la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 81 C.pen. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului R*** N****** pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, compus din pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă penală la care se adaugă termenul de 2 ani prev. de art. 82 C.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. Face aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. Suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b C.pen. În baza art. 191 C.p.p. Obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu. Cu recurs.

  • Sedinta din data de 30.11.2010 la ora 08:30

    Complet: P6
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru administrarea probelor.

  • Sedinta din data de 16.11.2010 la ora 08:30

    Complet: P6
  • Amână cauza

    Acordă termen la solicitarea apărătorului inculpatului pentru a-şi pregăti apărarea.

  • Sedinta din data de 26.10.2010 la ora 08:30

    Complet: P6
  • Amânat

    Acordă termen pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere.

Flux dosar


Actualizare GRPD