S***** V*****
Recurent InculpatAdmite sesizarea din oficiu. În baza art.195 Cod proc. penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul şi dispozitivul sentinţei penale nr. 261/13.10.2011 pronunţată de Judecătoria Feteşti, în dosarul cu nr. 2884/229/2010, în sensul de a se menţiona anul naşterii inculpatului S***** V***** ca fiind 1967, în loc de “1997”, precum şi domiciliul acestuia, iar în dispozitivul aceleiaşi sentinţe penale se vor menţiona numele şi prenumele inculpatului, precum şi datele de identitate ale acestuia. Celelalte menţiuni din cuprinsul şi dispozitivul sentinţei penale precizate mai sus, rămân neschimbate.In temeiul art. 195 alin. 3 C.proc.pen. se va face mentiune despre indreptarea efectuata.Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronuntare pentru Ministerul Public si de la comunicare pentru petentul condamnat S***** V*****. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 08 martie 2012.
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 3 şi 4 cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal şi art. 37 lit. b cod penal în art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 3şi 4 cod penal cu aplic. art. 33 lit. a cod penal. În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 3 şi 4 cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal, art. 37 lit. b cod penal şi art. 3201 cod procedură penală, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 (şase) luni închisoare sporită la 7 (şapte) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 570/25.05.2004 a Judecătoriei Tecuci, jud. Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 645/R/17 11 2005 a Curţii de Apel Galaţi, în pedepsele componente, respectiv o pedeapsă de 5 luni închisoare şi o pedeapsă de 6 luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani sporită la 2 (doi) ani şi 1 (o) lună închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 244/12.05.2008 a Judecătoriei Tecuci, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 422/A/22 10 2008 a Tribunalului Galaţi, în pedepsele componente, respectiv o pedeapsă de 6 luni închisoare şi o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 36 cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 570/25.05.2004 a Judecătoriei Tecuci, jud. Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 645/R/17 11 2005 a Curţii de Apel Galaţi, respectiv pedeapsa de 5 luni închisoare şi pedeapsa de 6 luni inchisoare, cu pedepsele de 6 luni închisoare şi respectiv de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 244/12.05.2008 a Judecătoriei Tecuci, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 422/A/22 10 2008 a Tribunalului Galaţi, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 734/17.12.2007 a Judecătoriei Tecuci, jud. Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 620/R/16 10 2009 a Curţii de Apel Galaţi precum şi cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărăre, urmând ca în final, inculpatul să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare sporită la 5 (cinci) ani şi 2 (două) luni închisoare. În baza art. 36 alin. 3 cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 16.12.2005 la 16 05 2006. În baza art. 36 alin. 3 cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 16.02.2011 la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 570/25.05.2004 a Judecătoriei Tecuci, jud. Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 645/R/17 11 2005 a Curţii de Apel Galaţi, ale sentinţei penale nr. 244/12.05.2008 a Judecătoriei Tecuci, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 422/A/22 10 2008 a Tribunalului Galaţi, precum şi ale sentinţei penale nr. 734/17.12.2007 a Judecătoriei Tecuci, jud. Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 620/R/16 10 2009 a Curţii de Apel Galaţi În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza finală şi lit. b din codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe întreaga durată a executării pedepsei. Anulează mandatele de executare ale pedepselor închisorii nr. 293/14 11 2008 şi nr. 999/27 10 2009 şi dispune emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre – 5 (cinci) ani şi 2 (două) luni închisoare. Ia act că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă pe inculpat către partea civilă Societatea Agricolă Mecosav Săveni la plata sumei de 85092,51 lei prejudiciu nerecuperat. Obligă pe inculpat către partea civilă Societatea Agricolă Solaris Săveni la plata sumei de 34777,65 lei prejudiciu nerecuperat. Obligă pe inculpat către partea civilă Societatea Agricolă Agrosav Săveni la plata sumei de 18342,53 lei prejudiciu nerecuperat. Obligă pe inculpat către partea civilă Societatea Agricolă Orizont Săveni la plata sumei de 27370 lei prejudiciu nerecuperat. În baza art. 191 alin.1 şi art. 349 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 1340 lei cheltuieli judiciare către stat. Suma de 100 lei, ce reprezintă onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu Trandafir Simonica, şi suma de 40 lei, ce reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu Ianc Octavian pentru inculpat, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Feteşti În baza art. 13 din Legea 241/2005 dispune comunicarea prezentei hotărâri judecătoreşti după rămânerea definitivă, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Galaţi. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţi. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 10 2011.
Amână pronunţarea la data de 13.10.2011
Acordă termen la cererea apărătorului ales al inculpatului.
Acordă termen pentru lipsa sentinţei penale nr. 2948/23.12.1993 a Judecătoriei Ploieşti.
În baza art. 344 cod procedură penală, dispune repunerea pe rol a cauzei pentru a se depune la dosar o copie de pe sentinţa penală nr. 2948/23 12 1993 a Judecătoriei Ploieşti, pronunţată în dosarul nr.11544/1992, cu menţiunea că a rămas definitivă.Cu drept de recurs odată cu fondul.Cu citarea părţilor pentru termenul din 02 08 2011. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 07 2011.
la data de 12 iulie 2011
Acordă termen pt. sosirea relaţiilor solicitate.
Acordă termen pt. lipsă apărare inculpat.
Acordă termen pt. ca ap. inculpatului să ia legătura cu acesta, în vederea precizării poziţiei sale faţă de rechizitoriu şi dacă înţelege să beneficieze de disp. art.320 ind. 1 C.p.p.
Acordă termen pt, lipsă apărare.
Acordă termen pt. ca inculpatul să-şi angajeze apărător.
Acordă termen pentru lipsa părţilor şi imposibilitatea efectuării cercetării judecătoreşti.