Dosar 2890/237/2010 din 22.12.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2890/237/2010
Data dosar:
22.12.2010
Instanta:
Judecătoria Gura Humorului
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.03.2011 la ora 9:00

    Complet: C3 old
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul G******* V*******, fiul lui Haralambi şi Melexina, născut la data de 19.01.1959 în oraşul Gura Humorului, jud. Suceava, cu acelaşi domiciliu în oraşul Gura Humorului, str. Ştefan cel Mare, nr. 97, jud. Suceava, pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 C.pr.penală şi art. 74, 76 lit. c C.p., la pedeapsa de 4 luni închisoare. În temeiul prev. art. 81 C.penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare, de 2 ani şi 4 luni, prev. de art. 82 C.p. şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.penal. Face aplicarea prevederilor art. 711 alin. 5 C.penal, cu privire la suspendarea executării pedepsei accesorii, prev. de art. 64 lit. a teza a – II- a, lit. b C.penal. Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 2 martie 2011.

  • Sedinta din data de 23.02.2011 la ora 9:00

    Complet: C3 old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 2 martie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 februarie 2011.

  • Sedinta din data de 19.01.2011 la ora 9:00

    Complet: C3 old
  • Amână cauza

Flux dosar


Actualizare GRPD