I************ D* P****** J******* B*******
PetentP******** I*****
IntimatP******* C****** P*******
IntimatO T Ă R Ă Ş T E: Admite sesizarea formulată de petentul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei Botoşani, în contradictoriu cu intimatul P******** I*****, din comuna Păltiniş, jud. Botoşani, şi Primarul comunei Păltiniş. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 300 lei, aplicată intimatului P******** I***** prin procesul – verbal de constatare a contravenţiei seria AX nr. 2655772 încheiat de Postul de Poliţie Păltiniş la data de 11.09.2006, cu sancţiunea prestării a 30 ore de activitate în folosul comunităţii. Sancţiunea va fi executată pe raza comunei Păltiniş, judeţul Botoşani, în domeniile indicate de primarul localităţii prin adresa nr. 1564 din 04.05.2010. P******* C****** P*******, prin serviciile subordonate, va pune în aplicare prezenta hotărâte, urmând să comunice Biroului de Executări Civile de pe lângă Judecătoria Darabani, executarea sancţiunii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.06.2010.
procedura de citare cu părţile nu este legal îndeplinită, deoarece lipsesc dovezile; se va relua procedura de ciitare cu părţile; se va face adresă intimatului P******** I***** să achite amenda;
Amână soluţionarea cauzei la data de 13.05.2010, ora 8,30, termen pentru care: - se va reitera procedura de citare cu părţile; - se va face adresă intimatului P******** I*****, punându-i-se în vedere să achite amenda contravenţională în cuantum de 300 lei, caz contrar, în temeiul art.9 alin.3 din O.G.2/2001, aceasta va fi înlocuită cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii; - se va face adresă Primarului com.Păltiniş, jud.Botoşani, să ne comunice în ce domenii poate executa muncă în folosul comunităţii, sus-numitul intimat, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice şi pregătirea profesională a acestuia. Pronunţată în şedinţă publică la data de 22.04.2010.