D**** C******* C*****
InculpatC****** B***** C*******
Parte civilăÎn baza art. 208 alin.1, 209 al. 1, lit.e,g,i din Codul penal,cu aplicarea art. 3201 cod proc. penală, condamnă pe inculpatul D. C. C., la: -2(doi) ani) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”. În baza art. 861 cod penal,dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4(patru) ani stabilit conform art.85 al.3 C.pen. şi calculat potrivit art.862 al.1 C.pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţei penale. În temeiul art.863 al.1 C.pen., pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art.863 al.4 C.pen., supravegherea îndeplinirii măsurilor de supraveghere se va face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, care, în caz de neîndeplinire, va sesiza instanţa pentru luarea măsurii prevăzute în art.864 al.2 C.pen. În baza art.863 al.2 C.pen., un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. Pe perioada prev. de art. 71 al. 1 c.pen.,interzice inculpatului drepturile prev.de art. 64 alin. 1 lit.”a” teza a 2-a şi „b” c.pen. În temeiul art.71 al.5 C.pen., suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.359 al.1 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen. şi art. 86 4 alin. 2 C.p. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni şi revocarea pentru neîndeplinirea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. În baza art. 88 cod penal deduce din pedeapsă reţinerea de la 14.03.2009. În baza art. 14 şi art.346 alin 1 cod.proc.penală, Obligă inculpatul la plata către partea civilă C. B. C. a sumei de 812 lei despăgubiri,prejudiciul neacoperit reprezentând c-valoarea radiocasetofonului auto sustras. În baza art. 189 alin 1 cod proc. penală, Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 lei, cu titlu onorariu apărător din oficiu. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 600 lei În baza art. 193 alin. 1 cod proc. penală,ia act că partea civilă nu solicită cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 februarie 2011.
Ia act că partea vătămată se constituie parte civilă cu suma de 1000 lei reprezentând valoarea casetofonului sustras.