C******* I**
InculpatÎn baza art. 87(5) din OUG nr. 195/2002, rep. cu aplic. art.320/1C. pr.pen, condamnă pe inculpatul C******* I** la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare probe biologice. În baza art. 81Cpen. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare stabilit cfr. Dispoz.art.82 Cpen. În baza art.359 C.pr.pen atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. În baza art.71 C.pen interzice inc. drepturile prevăzute de art.64 lit. a, teza a-II-a şi lit. b Cpen. În baza art. 71(5) Cpen pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art.191(1) C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare în folosul statului. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată , în şedinţă publică azi 22.12.2010.
pt. a delibera
Deliberând, în vederea administrării probatoriului, urmează a amâna cauza şi a acorda termen, sens în care
Deliberând, pentru a da posibilitatea inculpatului să îşi angajeze un apărător, în temeiul art. 171 Cpp, va admite cererea de amânare a cauzei formulată de inculpat în acest sens, urmând a amâna cauza şi a acorda un nou termen de judecată