Dosar 2932/321/2010 din 10.09.2010

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2932/321/2010
Data dosar:
10.09.2010
Instanta:
Judecătoria Târgu Neamț
Departament:
-
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.11.2010 la ora 8:30

    Complet: C5 civil
  • Soluţionare

    Admite acţiunea aşa cum a fost formulată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 15.10.2010 la ora 8:30

    Complet: C5 civil
  • Încheiere

    Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri, cu proba testimonială, cu interogatoriul pârâtului G**** S******, în verificarea împrejurărilor de fapt. Amână judecarea cauzei la data de 12.11.2010, ora 8,30 , Complet C5 civil pentru când : Reclamantul, prin apărător, primeşte termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 153 Cod procedură civilă. Se va repeta procedura de citare cu pârâtul G**** S******, cu menţiunea „ personal la interogatoriu în conformitate cu prevederile art. 225 Cod procedură civilă”. Reclamantul, prin apărător, va depune la dosarul cauzei lista cu martori, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă.

Flux dosar


Actualizare GRPD